Plângerile lui Ieremia – Capitolul 2
1. O, cum a acoperit cu nori Domnul întru mânia Lui pe fiica Sionului! Din cer a aruncat pe pământ măreţia lui Israel şi în ziua mâniei Sale nu şi-a adus aminte de aşternutul picioarelor Sale.
2. Domnul a nimicit fără milă toate sălaşele lui Iacov; întru întărâtarea urgiei Lui a doborât la pământ întăriturile fiicei lui Iuda; le-a făcut una cu pământul, a pângărit regatul şi căpeteniile lui.
3. Întru aprinderea mâniei Lui a zdrobit toată puterea lui Israel; înaintea duşmanului Și-a tras dreapta înapoi. El a aprins pe Iacov cu un foc arzător care prăpădeşte de jur împrejur.
4. El a încordat arcul Său ca un duşman, dreapta Sa a stat gata ca a unui vrăjmaş şi a ucis tot ce desfăta ochiul în cortul fiicei Sionului; vărsat-a ca un foc mânia Lui.
5. Stăpânul S-a arătat ca un dușman, nimicind Israelul; i-a dărâmat toate palatele și cetățile întărite și asupra fiicei lui Iuda a adus multă supărare.
6. Prăbuşit-a la pământ ca pe o dumbravă cortul lui, stricat-a locul de sărbătoare. Domnul a făcut să se uite zilele de odihnă în Sion, dispreţuind, în văpaia mâniei Lui, pe rege şi pe preot.
7. Dispreţuit-a Domnul jertfelnicul Său şi S-a îndepărtat de locaşul Său cel sfânt; dat-a zidurile palatelor Sale în mâna duşmanilor, care au strigat în templul Domnului ca în zilele de sărbătoare.
8. Găsit-a Domnul cu cale să surpe zidurile fiicei Sionului; întins-a funia şi n-a tras înapoi mâna Sa, până nu le-a nimicit. El a întins jalea peste ziduri şi întărituri, ce stau laolaltă dărăpănate.
9. Porţile lui s-au afundat în pământ, zăvoarele lor El le-a sfărâmat; regele lui şi căpeteniile sunt pribegi printre neamuri. Lege nu mai au, chiar şi profeţii nu mai primesc vedenii de la Domnul.
10. Stau la pământ şi tac bătrânii fiicei Sionului; pe capul lor şi-au pus ţărână şi s-au încins cu sac; la pământ îşi pleacă fecioarele Ierusalimului capetele lor.
11. Ochii mei se sfârşesc de plâns, lăuntrul meu arde ca văpaia, măruntaiele mele fierb şi fierea mi se varsă pe pământ din pricina zdrobirii fiicei neamului meu, când copiii şi pruncii stau sleiţi de putere în pieţele cetăţii,
12. Zicând mamei lor: «Unde este pâine, unde este vin?». Ei cad sleiţi de putere ca doborâţi de sabie pe pieţele cetăţii şi îşi dau sufletul la sânul maicii lor.
13. Cu cine te voi asemăna, cu cine aş putea să te pun alături, o, fiică a Ierusalimului! Cu cine te-aş pune faţă în faţă, ca să te pot mângâia, o, fecioară, fiică a Sionului? Căci neţărmurită ca marea este năruirea ta! Cine ar putea să te tămăduiască?
14. Profeţii tăi au avut pentru tine vedenii zadarnice şi arătări şi nu ţi-au dat pe faţă fărădelegea ta, ca să-ţi schimbe calea ta, ci ţi-au arătat vedenii înşelătoare şi aducătoare de pieire.
15. Bat spre tine din palme toţi cei ce trec pe cale, fluieră şi clatină din cap pentru fiica Ierusalimului: «Aceasta este, oare, cetatea pe care o numeau cununa frumuseţii, bucuria a tot pământul?».
16. Către tine toţi vrăjmaşii tăi cască gura lor, fluieră, scrâşnesc din dinţi, zicând: «Am nimicit-o. Da, aceasta este ziua pe care noi o aşteptam; am aflat-o şi o vedem».
17. Împlinit-a Domnul hotărârea Sa, adus-a la îndeplinire cuvântul Său spus din zilele străvechi; prăbuşit-a fără milă, bucurat-a pe vrăjmaşul tău, înălţat-a puterea apăsătorilor tăi.
18. Strigă către Domnul, tu, fecioară, fiică a Sionului! Să curgă lacrimile tale ca un şuvoi, zi şi noapte; nu înceta, ochiul tău să nu zăbovească!
19. Scoală, jeleşte-te în timpul nopţii, la început de strajă; varsă-ţi inima ta ca apa înaintea feţei Celui Atotstăpânitor. Către El ridică mâna ta pentru viața pruncilor tăi, care se prăpădesc de foame la colţul tuturor uliţelor.
20. Vezi, o, Doamne, şi priveşte cui ai făcut aceasta! Să mănânce femeile rodul pântecelui lor, copiii pe care îi poartă în braţe? Să fie ucişi în templu, Doamne, preotul şi profetul?
21. Stau culcaţi la pământ pe uliţe tânăr şi bătrân. Fecioarele şi flăcăii mei de sabie au căzut; Tu i-ai ucis în ziua mâniei Tale, jertfitu-i-ai fără de milă.
22. Chemat-ai ca la sărbătoare pe toţi cei ce au sălaş în jurul meu. Şi în ziua mâniei Domnului n-a scăpat, nici n-a rămas vreunul; pe cei pe care i-am purtat în braţe şi i-am făcut mari, mi i-a nimicit duşmanul.
