Povestirile despre Maica Domnului, care vindecă din boli grele pe cei care i se roagă cu nădejde, sunt numeroase. Una dintre cele mai cunoscute are legătură cu sărbătoarea numită „Izvorul Tămăduirii”. Împăratul bizantin Leon cel Mare (457-474), pe când era un simplu soldat, a întâlnit într-o pădure de la marginea Constantinopolului un orb însetat. Dorind să îl poarte către un loc cu apă, ostașul a căzut în deznădejde căci orbul curând a căzut neputând să meargă mai departe. În descumpănirea sa, Leon a auzit atunci un glas (al Maicii Domnului) spunându-i că nu departe va descoperi un  izvor vindecător care nu doar că va astâmpăra setea orbului, ci spălându-i ochii, îi va reda vederea. Totodată Preacurata Maică i-a profețit că va ajunge împărat și i-a poruncit ca atunci să îi clădească o biserică la acel izvor, care va deveni loc de pelerinaj pentru cei ce caută vindecarea sufletului și a trupului. Lucrurile s-au întâmplat întocmai, iar Leon ajungând împărat, a ridicat în acel loc binecunoscuta biserică de la Vlaherne, la subsolul căreia se află până azi vestitul izvor tămăduitor.

Însă acesta nu e singurul locaș al Maicii Domnului ridicat deasupra unui izvor. În culegerea de istorioare duhovnicești intitulată „Minunile Maicii Domnului”, compusă de Acachie Criteanul (Veneția, 1773), tradusă în românește de protosinghelul Rafail și tipărită mai întâi la Râmnic (1820), apoi la Neamț (1822), ulterior retipărită în numeroase ediții (unele dintre ele adăugite cu noi istorisiri), este amintită o minune a Maicii Domnului întâmplată la o altă biserică cu ape tămăduitoare, situată în portul (golful) Neorion al cetății Constantinopol, petrecută într-o zi de 31 august. Astăzi acest port, numit de turci Eminönü, este unul dintre cele mai importante puncte de legătură ale metropolei Istanbul, însă biserica din păcate nu mai există.

Înnoirea bisericii Născătoarei de Dumnezeu din Neorion (Constantinopol)

Lăsând la o parte considerentele istorice, povestirea despre reînnoirea acestei biserici întărește credința în puterea vindecătoare a Născătoarei de Dumnezeu. În Neorion exista de ceva vreme lăcașul de închinare care a fost restaurat de un patrician numit Antonie, la sfârșitul perioadei iconoclaste, acesta reașezând la locul lor cinstitele icoane, cândva în timpul domniei împăratului minor Mihail și al mamei sale regente Teodora (așadar între anii 842-856). Specificul acestui sfânt așezământ era acela că dedesubtul său se afla o baie deschisă publicului și mulți care veneau aveau parte nu doar de simpla curățare trupească, ci se vindecau de diferite boli. Dar murind Antonie, urmașii săi au sărăcit iar baia s-a părăginit și, fiind for public, nimeni nu s-a mai ocupat de întreținerea ei. Biserica însă era îngrijită de un preot evlavios în vremea împăratului Roman (fie Roman I Lekapenos, 920-944, fie urmașul său, Roman II Porfirogenetul, 959-963), iar acest bazileu avea nevoie de materiale de construcție pentru un nou palat și, pentru a face rost de ele, printre altele plănuise să se folosească de pietrele vechiului locaș. Chiar în noaptea dinaintea planificatei demolări, Maica Domnului s-a arătat în vis șefului de șantier și unui tânăr oarecare, poruncindu-le să nu cuteze a dărâma biserica. La auzul acestei vești venite de la două persoane diferite, împăratul și-a schimbat cu totul planul și a poruncit reînnoirea bisericii și a băii, dotate de astă dată cu apă caldă. Întregul edificiu bisericesc și terapeutic a fost lăsat în grija unei mănăstiri, astfel încât să nu se mai deterioreze.

O vindecare amintită în Al doilea Paraclis al Maicii Domnului

La baia din Neorion s-au întâmplat numeroase minuni, însă despre una se amintește în prima peasnă (imn) din cântarea a cincea a celui de-Al doilea Paraclis al Maicii Domnului: „Miluiește-mă, Maica lui Dumnezeu, precum ai miluit pe femeia căreia i se umflase tot trupul, că nu am altă nădejde sau ajutor afară de tine”.

O femeie bogată din acea vreme pătimea de o boală grea. Nu doar că i s-a umflat tot trupul, ci acesta s-a umplut de răni urâte la vedere, dureroase și rău mirositoare. Nu a reușit să-și găsească vindecarea la nici un doctor și a ajuns la un moment dat și la izvorul de la Neorion unde a zăbovit câteva zile, dar nici aici nu s-a vindecat. Astfel că s-a hotărât să-și caute alinare la biserica Izvorului Tămăduirii de la Vlaherne (amintită la începutul acestui articol) și acolo a început să se roage din suflet, plângând și cerând mila Maicii Domnului pentru necazul ei fără izbândă la oameni. Nu prea curând, ci doar în cea de-a noua zi după ce a început să se roage, femeia a visat-o pe Maica Domnului care a „ispitit-o”, întrebând-o de ce strigă neîncetat și o supără, la care bolnava i-a răspuns cu cele cuprinse în imnul următor din același Paraclis: „Să știi, Doamna mea, că pentru păcatele mele te supăr și, pentru că S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu întru tine și pentru noi făcându-Se om, pentru aceea am năzuit la tine eu, ticăloasa, să mă miluiești”, la care a mai adăugat și cuvintele neincluse în imn, „și să mă vindeci pe mine”.

La rugăciunea ei, Maica Domnului i-a răspuns să se ducă în casa ei din Neorion, că va găsi acolo vindecare, ceea ce suferinda a făcut de îndată ce s-a trezit din vis. Revenită la cealaltă biserică prevăzută cu scăldătoare, a petrecut în rugăciune până a adormit din nou și în vis a văzut-o iarăși pe Preasfânta Fecioară care poruncea cuiva să-i rupă umflătura suferindei. Și astfel, trezindu-se femeia, deodată din pântecele ei a început să curgă acea infecție rău mirositoare, apoi intrând în baie s-a spălat și a ieșit vindecată, mulțumind Precistei.

Maica Domnului are multe case și multe icoane făcătoare de minuni

Această povestire în urma căreia imnograful a compus două imnuri din cel de-Al doilea Paraclis cuprinde mai multe învățături. Pe de o parte, revelează cititorilor evlavia de odinioară a bizantinilor pentru Maica Domnului. Existau și atunci numeroase biserici și așezăminte cu caracter terapeutic, unele fiind reînnoite de oameni evlavioși, precum împăratul Roman care nu a îndrăznit să dărâme un vechi locaș în scopuri personale, ci dimpotrivă, auzind de visele supușilor săi, a devenit el însuși ctitor. Pe de altă parte, ne aduce în atenție importanța acestor centre de binefacere din Constantinopol, unde veneau să se vindece numeroși bolnavi, precum femeia amintită aici, al cărei nume nu se cunoaște.

Din cele întâmplate cu femeia suferindă, ni se mai descoperă și faptul că vindecarea a venit în urma unei rugăciuni îndelungate și pornite din inimă îndurerată. Adesea în zilele noastre ni se întâmplă diferite necazuri și cerem ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților, dorindu-ne o rezolvare instantanee, după modelul lumii în care trăim azi, a căutărilor și răspunsurilor imediate, după un click pe internet sau un apel telefonic. Preacurata însă a răspuns femeii, fiindcă striga neîncetat. Prin urmare, rugăciunea stăruitoare nu rămâne neascultată.

Ar mai fi de menționat încă un aspect, anume că ajutorul Maicii Domnului nu vine numai într-un singur loc. Și la noi în țară sunt biserici cu izvoare tămăduitoare la Brăila, Izbuc, Ghighiu, Horăicioara, Prislop și în alte părți. Așa cum nu doar izvorul tămăduitor de la Vlaherne vindecă bolile, ci și altele mai puțin cunoscute, tot la fel nu doar una sau alta dintre icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sunt făcătoare de minuni, ci mai cu seamă cele înaintea cărora credincioșii se închină cu inimă curată și cu multă nădejde. Sunt importante locurile de pelerinaj, izvoarele tămăduitoare și icoanele făcătoare de minuni, dar cu atât mai mult rugăciunea stăruitoare și smerită a credinciosului care înțelege că de la Dumnezeu și prin sfinții Săi, așadar nu de la oameni, dar adesea prin oameni, vine ajutorul.