„Mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia Cerurilor...” (Matei 8, 11).

Iubiţi credincioşi,

Capitolul al 8-lea din Sfânta Evanghelie după Matei, din care s-a citit azi episodul vindecării slugii sutaşului, conţine mai multe minuni, între care cele mai multe sunt tămăduiri.

Astfel, Mântuitorul vindecă un lepros, pe soacra lui Petru, doi demonizaţi şi alţi bolnavi, spre plinirea prorociei lui Isaia care zice: „Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat”(53, 4).

Ca şi-n cazul altor vindecări, nu trebuie să vedem doar faptul izolat, ca pe o minune de moment: toate vindecările săvârşite de Mântuitorul prevestesc, de fapt, Marea Vindecare, mântuirea neamului omenesc.

Vom încerca, iubiţi credincioşi, în cele ce urmează, să pătrundem înţelesul mântuitor al Marii Vindecări, făcând o legătură cu viaţa noastră din acest atât de zbuciumat sfârşit de secol XX.

Înainte de a intra în subiectul propriu-zis, socotim, însă, necesar să observăm că Mântuitorul n-a făcut vindecări numai pentru bolnavii din sânul poporului Israel, ci şi din rândul altor neamuri.

Avem ca exemplu pe fiica femeii cananience (Matei 20, 21-28), sau chiar cazul de astăzi, slujitorul sutaşului roman. Aceste fapte, alături de altele din Noul Testament, ne arată universalitatea mântuirii: nu doar poporul ales a fost chemat spre dobândirea împărăţiei cerurilor, ci toate neamurile, aşa cum se înţelege şi din cuvintele evanghelice prin care am început cuvântul de azi: „Mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov...”. „Vor sta la masă”, desigur, în împărăţia cerurilor.

Un alt aspect preliminar, pe care este bine să-l observăm, este atitudinea Mântuitorului faţă de ocupanţii romani. Sa ne amintim că poporul iudeu se găsea sub stăpânirea deloc comodă a romanilor de aproape 100 de ani - în anul 63 î. Hr. Generalul Pompei va cuceri Palestina, favorizat de interminabilele războaie fratricide iudaice.

Pe vremea propovăduirii Mântuitorului, Ţara Sfântă era condusă de regi locali supuşi întru totul Împăratului de la Roma, care rânduise şi prezenţă militară spre a înăbuşi orice tentativă de eliberare. Aşa se explică existenţa unui sutaş (comandant peste 100 de ostaşi) în Capernaum, unde are loc minunea din Evanghelia de azi.

Mântuitorul vedea zi de zi, desigur, situaţia umilitoare la care conaţionalii Săi după trup erau supuşi de jugul străin, cunoscând prea bine şi aşteptarea arzătoare a iudeilor în legătură cu venirea unui eliberator politic, bănuit de ei a fi chiar în persoana Lui.

După logica omenească, ne-am fi aşteptat ca El să reacţioneze cam aşa atunci când sutaşul L-a rugat să-i vindece sluga: „Cum îndrăzneşti dumneata, un asupritor, să-mi ceri o favoare, atâta timp cât accepţi să fii plătit ca să-Mi ţii în jug poporul căruia aparţin?”.

Precum bine ştim, nici vorbă de asemenea atitudine. Dimpotrivă, fără să-i pună vreo întrebare i-a spus simplu: „Venind, îl voi vindeca!” De ce? Pentru că El a procedat după logica Sa dumnezeiască, vrând să spună tuturor: „N-am venit în lume ca un eliberator politic, ci ca un Mântuitor. N-am venit numai pentru poporul Israel, ci pentru întreg neamul omenesc. Cu puterea Mea dumnezeiască aş fi putut, desigur, să-i alung pe romani, dar n-am făcut-o, spre a-i face şi pe ei părtaşi patimilor, morţii şi învierii Mele. Arma Mea nu a fost sabia, ci iubirea jertfelnică, iubire care, la urmă i-a cuprins şi pe ei. Nu ostaşii romani au răspândit, alături de apostolii Mei, Evanghelia în cele mai îndepărtate locuri?...”.

Şi într-adevăr, cercetând istoria aflăm rolul ostaşilor romani încreştinaţi la vestirea Evangheliei, fapt descris şi în cunoscutele romane pioase Fabiola, Martirii, Cămaşa lui Hristos, Ben Hur, Quo Vadis etc.

Să ne amintim că şi pe teritoriul Daciei, după cucerire, romanii au adus din Palestina Legiunea V-a Macedonica, instalată mai întâi în Dobrogea, apoi la Potaissa (Turda) în care au fost, desigur şi mulţi ostaşi încreştinaţi, care le vor fi vorbit strămoşilor noştri despre Iisus şi Evanghelia Sa.

Iată adâncul înţelepciunii lucrării Sale! Atitudinea Mântuitorului faţă de romani trebuie să fie o lecţie şi pentru noi vizavi de străinii care şi-au găsit sălaş între graniţele României: nu alungându-i sau arătându-le sabia (pistolul...), ci obligându-i, prin comportamentul nostru creştin, prin tact şi înţelepciune, să respecte legea creştină şi tradiţiile noastre, chiar dacă ei nu sunt cu toţii creştini.

Iubiţi credincioşi,

Aceste precizări legate de faptul că Mântuitorul a vindecat şi pe cei de alte neamuri şi a avut o atitudine pedagogică divină faţă de ocupantul roman, ne ajută acum să înţelegem mai bine tema pe care ne-am propus s-o aducem azi în atenţie: prevestirea mântuirii prin vindecările săvârşite, mântuire numită de noi marea vindecare.

Mai apropiat de gândul nostru este a vedea în actul mântuirii o vindecare a bolilor păcatului, o revenire la „starea cea dintâi”, adică la sănătatea trupească şi sufletească pe are Adam a avut-o înainte de cădere.

Cu alte cuvinte, o revenire la normalitate. Păcatele sunt, desigur, nenumărate, ca şi bolile (de altfel între păcat şi boală există o legătură directă, ca între cauză şi efect). Dar toate intră sub numele general de păcat al anormalităţii.

Anormalitatea şi-a făcut loc tot mai accentuat şi în societatea noastră, sub felurite forme. Asupra ei se cuvine să ne concentrăm atenţia, evident cu scopul de a o elimina, desigur sub aspectele ce ţin de puterea omenească.

De curând (2 iulie 1998) a avut loc un simpozion la Asociaţia Medicală Christiana din Bucureşti, discutându-se asupra problemelor ce ţin de „bioetică”: avortul, anticoncepţia, eutanasia, eugenia, fecundarea „in vitro”, clonarea etc. Tangenţial şi despre homosexualitate şi prostituţie... .

La simpozion au participat medici, farmacişti, preoţi profesori, preoţi de spitale, oameni politici ş.a. Ei bine, toate problemele de mai sus sunt, de fapt, abateri de la normalitate, altfel zis - păcate.

Într-o societate românească altădată normală, atât cât omeneşte e posibil, acum anormalitatea a câştigat teren într-un mod alarmant, riscându-se în curând ca normalul să apară ca o excepţie tolerată, nu ca regulă.

Mai trist este faptul că la acest simpozion unii dintre medici şi farmacişti (deşi s-au declarat cu toţii creştini!) sunt de acord cu unele dintre „metodele" de mai sus, în special cu avortul, contracepţia, planing-ul familial etc.

Cât de actuale sunt cuvintele lui Avva Antonie din Pateric: „Va veni vremea ca oamenii să se înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu se înnebuneşte se vor scula asupra lui zicându-i că el este nebun pentru că nu este asemenea lor!”.

Iubiţi ascultători,

Dacă dorim să ne mântuim, să încercăm a intui care ar fi atitudinea Mântuitorului faţă de aceste probleme. Fără îndoială n-ar fi de acord cu ele. De ce? Pentru că ţin de anormal, nefiresc.

Repetăm, sunt multe păcate în lume, multe boli, dar toate pot fi cuprinse sub numele generic de anormalitate. Ei bine, Mântuitorul a venit în lume să ne izbăvească de anormalitate! Sub toate formele ei. A venit să ne ajute a fi oameni normali, sănătoşi fizic, dar mai ales sufleteşte.

Ce înseamnă cuvântul „normal”? Ne spune, parţial, DEX - ul: normal = care este cum trebuie să fie, potrivit cu starea sa firească... .

Desigur, definiţia nu este completă, fiind dată de autori formaţi în epoca atee. Completăm noi: normal este omul care vieţuieşte conform legilor firii date de Dumnezeu.

De aceea, ori de câte ori simţim că suntem ameninţaţi, noi sau cineva din casa noastră, de vreuna din bolile anormalităţii să alergăm la Mântuitorul Iisus Hristos, aşa cum ne-a dat exemplu sutaşul din Evanghelie.

Vom alerga, aşadar, la Sfânta Biserică, aşa cum am făcut şi astăzi, dar vom solicita şi dialoguri particulare cu preoţii, la spovedanie, sau chiar în cadrul unor simple convorbiri, spre a nu lăsa loc dilemelor, nici a lua vreodată, Doamne fereşte, anormalul drept normal.

De încheiere, să ne rugăm Domnului să ne ajute să fim oameni normali, pentru a contribui, fiecare după putere, pricepere şi râvnă, la rezidirea unei societăţi româneşti normale. Amin.