Spunea ucenicul său că părintele Vichentie nu primea niciodată bani pentru spovedanie sau pentru orice fel de slujbe. Totul făcea gratuit, din credinţă şi din dragoste, precum porunceşte Hristos: „În dar aţi luat, în dar să daţi” (Matei 10, 8). De asemenea, nu primea la chilie bani pentru pomelnice, ci îi trimitea la biserică.

La acest mare părinte veneau zilnic mulţi săraci să ceară milostenie. Cum bătea cineva în uşă, îndată deschidea şi zicea: 

– Vai, a bătut Hristos la uşa chiliei mele şi nu am ce să-i dau milostenie!

Şi îndată lua ce găsea în cale şi împărţea. Ori un prosop din cui, ori o pereche de ciorapi, ori ceva bani, ori o bucată de pâine. Iar dacă nu avea nimic la îndemână, spunea săracului: 

– Aşteaptă mata puţin afară! Iar el intra în chilie, se dezbrăca de cămaşă sau îşi scotea bocancii şi îi dădea săracului, zicând: 

– Primeşte, frate, măcar atât, că n-am altceva pe ziua de astăzi!

La urmă, adăuga: 

– Vino să mănânci la trapeză. Nu cumva să pleci flămând!

Şi îl servea cu mâinile sale. Apoi îl petrecea până la ieşire.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 566-567)