Cum se vede de la mănăstire lumea aceasta? Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creștinului obişnuit, mai ales a creștinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu şi aceasta este, într-adevăr, viaţa fiecărui creştin.

Părintele Sofronie spunea: „Una este mântuirea omului, căci Dumnezeu a dat aceleaşi porunci şi aceeaşi Evanghelie şi Maicii Domnului şi sfinţilor şi tuturor, până şi mie, păcătosului”. Deci, dacă sunt pentru toţi aceleaşi porunci şi aceeași Evanghelie, aceeași este şi mântuirea, aceeaşi este şi calea, deşi, în detalii, ia tot felul de forme.

La mănăstire se cultivă retragerea din lume, singu­rătatea şi tăcerea. Dar şi în îmbulzeală şi în învălmăşeală se poate găsi mântuirea. Sfântul Siluan menţiona pe Sfântul Ioan din Kronstadt care deși a trăit în condiţii de viaţă agitată, fiindcă îi iubea pe oameni se ruga pentru ei şi rămânea, prin rugăciune, în gloată la fel ca monahul în tăcerea chiliei lui. Deci atât tăcerea, cât şi tumultul să se recunoască în dragoste. Dar dragos­tea trebuie câştigată.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica, însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a IV-a, Editura Anastasia, 2004, p. 93)