Rugăciune la moartea unuia dintre soți

Rugăciuni

Rugăciune la moartea unuia dintre soți

Stăpâne, Doamne, cel Preacurat și Ziditor a toată făptura, Care pentru iubirea Ta de oameni ai pre­fă­cut coasta strămoșului Adam întru femeie și i-ai binecuvântat și ai zis: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul”, și pe amândoi i-ai arătat un trup, iar cei pe care i-a însoțit Dum­nezeu omul să nu-i despartă, caută din cer, Preabunule Pă­rinte, și vezi jalea și durerea ce au nă­pădit inima și sufletul meu ce se vede as­tăzi despărțit de ființa pe care Tu, Doam­ne, mi-ai dat-o să-mi fie soț (soție) și sprijin în această viață. În­dură-Te de mine, mult-Milostive Doamne, în acest ceas greu pentru sufletul meu! Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Mân­gâ­­ie­torul celor întristați, Care ai fost vestit de proorocul Isaia că vei veni să tămă­duiești pe cei cu inima zdrobită, fii mie Mângâietor și as­cultă-mi glasul ce-l înalț către Tine, rugându-Te să-i ierți, Preabunule Împărate, greșelile oricâte va fi să­vâr­șit în această viață soțul meu (soția mea): ori cu fapta, ori cu cuvântul, ori cu gândul, cu știință sau fără de știință.

Așa, Doamne, primește sufletul ro­bului Tău (roabei Tale) în locașul sfin­ților Tăi, întru Împărăția Ta cea veș­nică, spre care se nevoiește sufletul meu și întru care nădăjduiește a se în­vrednici la vremea când vei chema și duhul meu la Tine, pentru ca acolo su­fle­tele noastre întâlnindu-se și îm­pre­ună aflându-se, să laude și să prea­mărească Sfânt numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunile lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie