Rugăciune către Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena

22 Iulie
 

O, Sfântă Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu căldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale vrăjmaşului şi L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preţ, şi ai dobândit Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta cădem către tine şi cu suflet umilit şi cu inima înfrântă strigăm ţie noi, nevrednicii: Caută dintru înălţimea cerului spre noi, cei ce suntem în luptă cu ispitele păcatelor; vezi cu cât de multe păcate şi nevoi vrăjmaşul în toată ziua ne împiedică, căutând pieirea noastră. Slăvită şi întru tot lăudată ucenică a lui Hristos Maria Magdalena, roagă-L pe Cel iubit de tine, Cel ce şi El pe tine te-a iubit, pe Hristos Dumnezeu, ca să ne dăruiască lăsarea greşelilor noastre celor multe, să ne întărească cu darul Său, cu trezvie şi vitejeşte să umblăm pe calea sfintelor Lui porunci şi să ne facă pe noi lăcaş binemirositor al Sfântului Duh, ca aşa, în pace, neruşinaţi să sfârşim viaţa noastră cea cu multe osteneli pe pământ şi să ne sălăşluim în lăcaşurile raiului ceresc cele luminate şi fericite, unde cu toţi sfinţii totdeauna cu bucurie preamăreşti Treimea cea de o fiinţă, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.