Pentru cine nu a aflat încă, Piramida lui Maslow este denumirea teoriei psihologice a ierarhizării nevoilor umane. Psihologul Abraham Maslow a dezvoltat această teorie care, pe scurt, sună așa: trebuințele umane, bazate pe instincte, nu sunt la fel de puternice, ci au o anumită ierarhie, funcție de ordinea satisfacerii lor, pe cinci trepte. La baza piramidei se află instinctele cele mai puternice, cele de supraviețuire (nevoia de hrană și adăpost). Urmează trebuințele de siguranță, apoi cele sociale și de apartenență, după care vin cele de recunoaștere socială și, în vârful piramidei, nevoile dezvoltării personale (autorealizării).

Postul creștin, apărut cu mult timp înaintea acestei teorii, o confirmă, întrucât metodologia postirii o urmează exact. Pentru a putea fi stăpân pe instinctele tale, trebuie să le educi. Iar educarea lor presupune și anumite înfrânări. Astfel, putem face o analogie între post și Piramidă, postul având și el cinci mari trepte. Prima este înfrânarea de la alimente, apoi înfrânarea temerilor și a îndoielilor, apoi înfrânarea de la „tovărășii rele”, după care înfrânarea orgoliilor și a nevoii de slavă deșartă. În vârful piramidei postirii (scopul postului) se află înfrânarea mândriei, care este socotită în spiritualitatea ortodoxă drept cauză primară a tuturor relelor.

Prin urmare, după cum se vede, postul nu este un simplu exercițiu alimentar, ci este o înlănțuire de practici care au ca scop educarea spiritului, mai precis curățirea lui de dependențe față de instincte, pe care spiritualitatea le mai numește și pofte. Drumul este lung și anevoios, adeseori presărat cu ispite, funcție de treptele de postire la care ne referim.

Postul alimentar este presărat cu ispitele mâncărilor de post. În general, înfrânarea de la mâncarea de origine animală este începutul tăierii poftei. De aceea, se caută o mâncare cât mai puțin gustoasă sau generatoare de plăcere, în paralel cu o anumită reducere a „inputului” alimentar, care generează mai departe o anumită strunire a instinctului alimentar și, de aici, a altor pofte ale trupului. Astfel, pe lângă eliminarea alimentelor „de dulce” (termenul se referă exact la dulceața plăcerii alimentare), treptat se elimină din alimentație și grăsimile vegetale, ajungându-se la hrană pe bază de fierturi sau doar pâine cu apă. Ultimele trepte ale postului alimentar sunt ajunarea (abținerea de la hrană și apă până seara) și postul negru (abținerea totală de la hrană și apă, una sau mai multe zile).

Din păcate, unii postitori uită aceste reguli primare ale postirii alimentare și cad în greșeala de a găti „de post” cu plăcere. Există un întreg rețetar al „gătirii de post” care înșiruie, pantagruelic, tot felul de „bunătăți vegetale” (mai nou, „raw vegane”). Citesc siderat despre lapte de post, carne de post, tehnici laborioase de preparare, ingrediente exotice etc. Toate acestea nu fac decât să stârnească instinctul și saliva „postitorului”, nicidecum nu îl duc la „potolirea instinctelor”.

Evident, când te apuci de așa ceva, pierzi spiritul și ținta postirii alimentare, deoarece comiți marea greșeală de a continua să-ți satisfaci plăcerile culinare. Nu poți posti gătind toată ziua delicatese vegetale. Când înlocuiești o plăcere cu altă plăcere nu mai e postire, ci doar amăgire.

Dar nu doar această primă treaptă, a postului alimentar, are ispite. Și celelalte au ispitele lor, fiecare după natura ei.

De pildă, o altă greșeală frecvent întâlnită este aceea de a arăta lumii că postești. Ispita asta pândește mai ales persoanele publice, care sunt mereu în căutare de capital de imagine, capital electoral etc. Greșeala pleacă din lipsa de înfrânare în ceea ce privește treptele 4 și 5 ale Piramidei lui Maslow, mai precis nevoia de afirmare socială și orgoliul. Chiar Hristos afirmă foarte clar că postitorul trebuie să fie smerit, deoarece scopul postirii este chiar eliminarea mândriei: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 16-18).

Și pentru că vorbim de vârful Piramidei lui Maslow, evident că postul trebuie să genereze virtuțile creștine ale dragostei. Pentru că, finalmente, ceea ce distruge total mândria este dragostea. Care se manifestă, creștinește, în iertare și milostenie.

Proorocul Isaia va arăta că esența postului este iubirea de aproapele: „Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. (…) Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei” (Isaia 58, 3-10).

Pe de altă parte, am văzut și postitor „stilați”, cu poziții sociale mai înalte, care țin neapărat să amestece postul creștin cu diverse practici străine creștinismului, luate din alte zone religioase (practici yoga, terapii Reiki, radiestezie etc.). Mai mult, unii dintre ei, pentru a părea documentați, amestecă literatura creștină cu alte teorii religioase, comițând o veritabilă „salată” spirituală, care numai de post nu este. N-am nimic împotriva libertății de alegere, doar că singura (și esențiala) problemă a acestor practici, care promit autodezvoltare personală, este că, în străfundul filosofiei lor de viață, îți schimbă divinitatea. Practic, Dumnezeu Cel adevărat este înlocuit, treptat și aproape pe nesimțite, cu tine însuți. Ajungi ca tu să te crezi zeul vieții tale (și,  uneori, și al altora). Ceea ce este esența mândriei.

Să postim rugând pe Dumnezeu să ne ierte mândria de a ne crede zei!