Athosul, numit și Grădina Maicii Domnului, conservă zeci de comunități monahale care înalță zi și noapte rugăciuni către Dumnezeu. Unele dintre vetrele monahale athonite au păstrat tradiția de nevoință neîntreruptă timp de 1000 de ani. Acest lucru îi determină pe majoritatea teologilor ortodocși să se raporteze la acest loc nu numai ca la un pisc al vieții duhovnicești autentice, dar și ca la locul care prezervă neschimbat tipicul bisericesc, cât și aspectele legate de arta bizantină (fie că este vorba de muzică, de pictură sau de arhitectură).

Impresia cea mai accentuată cu care orice pelerin rămâne după vizita în Sfântul Munte este că acest loc este umbrit de harul lui Dumnezeu. Contactul cu comunități de oameni care și-au dedicat întru totul viața Domnului este, de asemenea, copleșitor, întrucât ne face să realizăm contrastul dintre chemarea pe care ne-o adresează Hristos și cât din aceasta am împlinit fiecare dintre noi…

Ziua I

Pelerinajul oricărui român care merge spre Sfântul Munte începe în orașul cu cea mai mare însemnătate creștină din Grecia, Tesalonic. Acest oraș-port adăpostește multe vestigii bizantine și contactul cu cele mai importante locuri din Salonic este un bun preambul pentru a porni spre Sfântul Munte.

Întâi de toate, am pornit spre marginea Salonicului, către Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” din Suroti. Aici se găsește mormântul unuia dintre cei mai iubiți sfinți contemporani, Sfântul Paisie Aghioritul, canonizat în anul 2015 de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Mănăstirea construită sub îndrumarea sa este loc care tămăduiește trupul și sufletul. Primul contact cu un sfânt athonit și primele discuții legate de viața sa și de sfințenie.

Pașii ni se îndreaptă apoi spre cel mai iubit sfânt al Salonicului, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. În aceeași biserică se află și moaștele Sfintei Mucenițe Anisia.

A treia oprire o facem la Catedrala Mitropolitană din Tesalonic, unde ne închinăm unui alt sfânt care a trăit multă vreme la Athos, Sfântul Grigorie Palama. A fost un sfânt iubitor de isihie (liniștire), dar și un excelent teolog care a apărat Biserica de multe atacuri. Discuții despre împărtășirea din Dumnezeu și despre rugăciunea lui Iisus. Poate această rugăciune scurtă, simplă, pe care monahii o rostesc neîncetat să dea conținut și vieții noastre duhovnicești? Concluziile noastre au fost că da, poate! Dar nu e deloc ușor…

Ziua II

Pornim devreme spre portul prin care se face intrarea în Sfântul Munte, Ouranopolis. Ne luăm vizele de intrare și biletele pentru vapor. După două ore pe mare, sosim în Dafne, portul principal al Sfântului Munte. O altă lume, alt aer, o atmosferă de rugăciune.

Călătorim anevoios cu microbuzul, pe drum de munte, aproximativ două ore, către Schitul românesc al Înaintemergătorului – Prodromou. Părintele arhondar (arhondaric = casă de oaspeți) ne primește cu bucurie și cu tradiționala kerasmă athonită (ouzo, loukumi și apă rece). Vecernia și Pavecernița încep în curând, așa că trebuie să ne pregătim pentru slujbă.

În timpul Pavecerniței ne închinăm celor mai importante odoare ale Schitului, printre care fragmente din moaștele Sfântului Grigorie Teologul, ale Sfântului Modest, ale Sfintei Varvara și, respectiv, ale Sfinților 40 de Mucenici.

Ziua III

Prima slujbă de noapte începe la ora 2.00 și se termină aproape de ora 6.00, după care urmează masa. În Sfântul Munte, și timpul se măsoară altfel: după ora bizantină, apusul soarelui reprezintă începutul zilei următoare.

Pornim pe jos spre a doua destinație, Marea Lavră, dar nu înainte de a vizita Peștera Sfântului Atanasie și observatorul (un fel de belvedere a) Schitului, dar care în trecut servea ca locuință unui paznic desemnat să dea alarma în cazul năvălirii piraților.

Găsim Marea Lavră ca fiind un loc foarte sobru. Fiecare este în rânduiala sa, iar slujba este deosebită, întrucât este duminică. La Pavecerniță ne închinăm la mai multe odoare, iar în timpul privegherii ne închinăm Sfântului Pavel Tebeul, prăznuit chiar în acea zi.

Ziua IV

A patra zi este destul de anevoioasă. Preferăm să luăm un microbuz spre următoarea noastră destinație, Mănăstirea Iviron, altfel riscăm să nu putem fi în stare să participăm la priveghere. Pe jos drumul ar dura aproximativ 6 ore. 

Mănăstirea Iviron este situată pe malul mării. Peisajul este splendid, iar primirea călduroasă. Pelerinii află că aici are loc cea mai lungă priveghere din întreg Sfântul Munte, o slujbă care durează 18 ore. Unii, care nu ascultaseră cu atenție, răsuflă ușurați când află că se întâmplă doar o dată în an, pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului.

Ne odihnim puțin, apoi participăm la slujbele de seară. Spre deosebire de celelalte mănăstiri athonite, care păstrează sfintele moaște în altarul katholikonului (biserica centrală), aici majoritatea moaștelor sunt la închinare într-un paraclis lateral.

Ziua V

Privegherea trece repede și ne odihnim pentru a porni la drum spre capitala Sfântului Munte, Kareia. Deși destinația este Schitul Vatopedin „Sfântul Andrei”, pe drum facem trei popasuri de închinare.

Primul, la chilia Panaguda – locul unde s-a nevoit părintele Paisie Aghioritul. Acum aici se nevoiesc alți doi părinți. Cine știe la ce măsură de sfințenie vor ajunge și ei? Discutăm încă o dată despre Sfântul Paisie, așezați chiar pe butucii pe care își primea vizitatorii.

Apoi ne oprim la Mănăstirea Cutlumuș. Este Paraclis în biserică, așa că ne închinăm doar și ne continuăm drumul.

Ne oprim chiar în capitală, la Biserica Protaton, locul unde au avut loc multe sinoade athonite. Reușim să ne închinăm la cea mai veche icoană din Sfântul Munte, care se află în altarul acestei mici biserici. Ne atrage atenția pictura. Se pare că biserica e pictată chiar de Panselin, cel mai de seamă pictor al școlii macedonene. Discutăm despre arta bisericească și despre organizarea Sfântului Munte.

La Schitul „Sfântul Andrei” intrăm în rânduială. Se obișnuiește ca pelerinii să ajute la unele dintre treburile mănăstirii, așa că primim bucuroși să cărăm lemne care ajută la încălzirea monahilor și pelerinilor.

Slujba de seară este specială – Vecernie cu Litie în cinstea Sfântului Antonie cel Mare. Ne închinăm la fruntea Sfântului Apostol Andrei.

Ziua VI

Privegherea este la fel de specială. Este slujbă ca de praznic, iar cântarea de la strană este înălțătoare.

Pornim pe jos o distanță destul de mare. Este ultima noastră zi și trebuie să ne ostenim mai mult. Ca să ajungem la Mănăstirea rusească a Sfântului Pantelimon, este nevoie să traversăm un versant al Muntelui. Doi călugări ruși care mergeau spre această mănăstire se oferă să ne ducă bagajele, ceea ce ne ușurează semnificativ drumul. Mănăstirea este imensă și renovată recent.

Ajungem direct la slujba de seară, care este deosebită. Din nou, Litie pentru Sfinții Atanasie și Chiril. Ne închinăm la capul Sfântului Pantelimon și al Sfântului Siluan Athonitul. Aflăm de la un părinte că doar capul Sfântului Siluan este cunoscut, fiind descoperit în vedenie Părintelui Sofronie, când a vizitat mănăstirea. Restul sfintelor moaște se odihnesc smerite în osuarul mănăstirii.

Ziua VII

Ultima priveghere este diferită de celelalte. Tipicul rusesc este doar ușor diferit de cel bizantin, dar cântarea (polifonică) este mult distinctă de cea bizantină. Luminile și chipurile monahilor sunt la fel de strălucitoare. Domnul sălășluiește în inimile tuturor celor care Îl cheamă.

Urmează dureroasa despărțire. Vaporul cu nume de sfânt ne conduce către ieșirea din raiul pământesc. Pe vapor hrănim pescărușii și ne plănuim revenirea…

(Pr. Mario Dorin MIHAI)

http://antwerpen.biserica.be/file-de-pelerinaj-athonit