Sfântul Ierarh Evanghelicus, Episcop al Tomisului (290 ‒ 300)

Acest fericit urmaş al Sfântului Apostol Andrei este cel dintâi episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului (Constanţa de azi), din Dacia Pontică (Scythia Minor-Dobrogea). Episcopul Evanghelicus a păstorit pe creştinii autohtoni geto-daco-romani de la Gurile Dunării şi din toată Dacia Pontică în ultimul deceniu al secolului III. Episcopia Tomisului exista, desigur, cu mult înainte de această dată, întrucât creştinismul a fost semănat pe teritoriul ţării noastre de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, încă de la jumătatea secolului I, cum spune Eusebiu de Cezareea († 340) în cartea sa, Istoria Bisericească, volumul al III-lea.

Episcopul Evanghelicus, originar din Tracia, a convertit la credinţa în Hristos pe mulţi locuitori din Sciţia Mică, ce rămăseseră încă în întunericul păgânismului. Despre el se face amintire în actul martiric al Sfinţilor Epictet preotul şi Astion monahul, care au fost martirizaţi pentru Hristos la Halmyris (azi Dunavăţ), cetate antică grecească, situată pe braţul de sud al Dunării, „într-o zi de 8 iulie”, în timpul persecuţiei lui Diocleţian. În acest document se afirmă precis că „prea fericitul Evanghelicus era episcopul şi întâistătătorul sfintelor lui Dumnezeu biserici din această provincie”, adică din Sciţia Mică (Dobrogea).

În actul martiric se spune că părinţii Sfântului Mucenic Astion, originari din Asia Mică, veniţi la Tomis în căutarea fiului lor, au fost convertiţi la creştinism de către preotul Bonosus şi apoi botezaţi de episcopul Evanghelicus la Halmyris, în a paisprezecea zi de la martiriul Sfinţilor Epictet şi Astion.

Se crede că însuşi Sfântul Evanghelicus a primit cununa muceniciei prin acelaşi împărat, pentru marea lui dragoste şi râvnă ce o avea către Hristos.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 15)