Este o încercare obositoare pentru un om smerit și neexperimentat să descrie cele mai presus de fire pe care numai „învățații lui Dumnezeu” pot să le descrie. Cum va fi totuși atunci când aceștia vor tăcea și noi vom pieri de foame și ne vom primejdui și vom fi nestatornici în harababura confuziei și a rătăcirii?

În persoana luminătorului [Sf. Neofit] la care ne referim acum se concentrează toate elementele importante ale dumnezeieștii desăvârșiri după har, care este centrul interesului omenesc. Una este modul, mijlocul urcușului omului la acest progres și după aceea este harul dumnezeiesc. „Căci câți l-au primit le-a dat lor putere să devină fii ai lui Dumnezeu”[1]

La nedumerirea celor care poate aveau să se întrebe „de unde i-a venit acestuia înțelepciunea și cum știe carte fără să fi învățat?”, cu reținere smerită le-a descoperit: „luminat fiind la ochii minții de Preasfântul Duh îndrăznind cu harul și cu inspirația luminătoare”.

Atât de mare era dispoziția lui iubitoare față de Fericita Treime și în special față de Mântuitorul nostru Hristos încât era în întregime răpit: „De-am fi fost și noi în vremurile acelea în care Stăpânul nostru s-a arătat în chip văzut și de ne-am fi bucurat și noi de dulcea Lui vedere și de petrecerea Lui dumnezeu-omenească!”

Dorirea lui hristocentrică atât de mult îl robea încât în fasonarea multdoritei lui peșteri, după ce le-a rânduit pe toate cât se poate de bine, în zugrăvirea ei cu fresce, care se păstrează până astăzi, a pus să fie pictat el însuși de cinci ori în diferite ipostaze care descoperă toate dragostea lui înflăcărată și dumnezeiasca iubire. Astfel la Cina cea de taină stă și meditează în tăcere la dispozițiile trădătoare ale lui Iuda împotriva Domnului nostru. La spălarea picioarelor ia loc în spatele lui Petru ca să primească manifestarea dragostei Mântuitorului nostru. În Grădina Ghetsimani arată deplina simțire a lenevirii arătate atunci. În prezentarea drumului crucii îl înlocuiește pe Simon Cirineul, ridicând el însuși Crucea Domnului nostru. La pogorârea de pe cruce ia locul lui Iosif al Arimatheei și pogoară de pe cruce Preasfântul trup al Domnului. În alt tablou, cel al Ospitalității lui Avraam, ia locul dreptului Avraam și se arată pe el însuși ospătând fericita Treime în chipul celor trei îngeri.  

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Editura Sfânta Mare Mănăstire a Vatopedului, Sfântul Munte, 1988)         

[1] In. 1, 12.