relații trupești
Întrebare pe tema relații trupești,credinţă,familie
Mă mai pot gândi la întemeierea unei familii, dacă prietenul nu-mi înțelege dorința de a trăi o viață plăcută lui Dumnezeu?
Doamne Ajuta! întreabă:
Bună ziua! Sunt într-o relație cu un băiat foarte bun la suflet, calm, muncitor, dar... nu prea crede în Dumnezeu – sau crede într-un fel aparte. Eu îl înțeleg, pentru că și eu mi-am trăit tinerețea și m-am bucurat de toate plăcerile pământești, însă de aproape doi ani mă strădui să trăiesc după voia Domnului și să nu mai păcătuiesc nici trupește, nici în veselie nebună. Prietenul meu consideră că nu este corect că nu avem relații sexuale înainte de nuntă deoarece... (citește toată întrebarea)
Întrebare pe tema relații trupești,spovedanie
Mi-am înșelat soțul. Îmi pare rău și mi-e rușine. Cum să-mi fac curaj să mă spovedesc?
Anonim întreabă:
Sunt căsătorită. Nu pot să zic că sunt cea mai fericită, dar îmi iubesc familia. În urmă cu câțiva ani, din cauza unui moment de rătăcire, mi-am înșelat soțul atât sufletește, cât și trupește. Bineînțeles că regret enorm și sunt conștientă că nimic nu va mai fi la fel. Conștiința nu-mi dă pace și nu pot trăi cu vina acesta. A trecut ceva timp. Nu s-a aflat nimic, dar eu nu pot să trec peste. În plus, nu am avut curajul să mă destăinui nimănui, știind că am... (citește toată întrebarea)
Întrebare pe tema relații trupești
E păcat dacă îl tulbur sufletește pe iubitul meu, refuzând să avem relații intime?
Ana întreabă:
Sărut mâna! Am un iubit, suntem de aproape doi ani împreună. Nu m-a forțat niciodată, dar își dorește prea mult să fac sex cu el. E extrem de tulburat sufletește. Ce să fac, părinte? Ce rugăciuni să citesc pentru asta și cât de mare păcat e? Și eu îmi doresc, dar mi-e frică să nu rămân însărcinată sau să nasc după copii bolnavi, sau să ne despărțim – ca pedeapsă de la Dumnezeu.
Ultimul răspuns (4 comentarii):
Doamne ce superficiali, va căsătoriți mai repede doar sa puteți face dragoste, e corect? Corect ar fi sa va căsătoriți când iubiți sunteți siguri de ceea ce simțiți. Nu doar pt plăcerea trupească. Și atunci care e ideea dacă va căsătoriți numai pt asta? :)) trăiți cum vreți
Întrebare pe tema suferinţă,avort,relații trupești
M-am schimbat în rău, am făcut avort, nu-l mai suport pe omul care mă iubește… De ce am asemenea stări?
Mihaela întreabă:
Doamne ajută! Părinte, de aproape un an am o relație cu un băiat extraordinar de bun, dar eu m-am schimbat în rău. Nu mai sunt omul răbdător, m-am îndepărtat de Dumnezeu și asta nu îmi dă pace sufletească. Nu știu cum să interpretez toate stările pe care le am. În fiecare minut mă transform dintr-un om calm în cea mai rea persoană, fără niciun motiv. De fapt, eu dau vina pe acest băiat, că m-a luat din lumea mea liniștită… cel puțin așa cred, pentru că stările... (citește toată întrebarea)
Întrebare pe tema relații trupești
Relatii intime intre soti
Sor întreabă:
Buna ziua, daca sotul si sotia nu se vad in timpul saptamanii, decat vineri seara, sambata si duminica (locurile de munca sunt in orase diferite) este pacat sa aiba relatii intime in aceste zile? multumesc,