Ne spunea un ucenic că, puţin înainte de moartea părintelui, l-a găsit în chilia lui, cugetând la cuvintele: „Toată dreptatea noastră este în faţa lui Dumnezeu ca o cârpă lepădată a unei femei desfrânate”. Şi zicea bătrânul: „Îţi dai seama, frate? Ca o cârpă lepădată. Şi nu numai atât. Ci a unei femei desfrânate!”.

Cu puţin timp înaintea morţii, părintele a visat că urca pe o scară şi mai avea foarte puţine trepte de urcat.

Tot în acel timp, Părintele Marcu a spus unui ucenic că a avut un vis în care se făcea că era pe o câmpie foarte frumoasă, şi a venit un înger din urmă şi l-a luat de mână, mergând mult împreună. Părintele ar fi dorit să rămână acolo pentru totdeauna, dar îngerul i-a spus că trebuie să mai aştepte puţin. Şi atunci Părintele Marcu s-a trezit. Aceste două vise însemnau apropiatul său sfârşit, la odihna lui Hristos, după o viaţă întreagă de suferinţă.

Cu câteva luni înainte de a pleca la cele veşnice, Părintele Marcu, simţindu-şi sfârşitul aproape, i-a chemat pe cei din obşte pentru a-şi cere iertare şi a se împăca cu toţi.

Un frate, cu puţin timp înainte de obştescul sfârşit al părintelui, l-a rugat pe bătrân să se roage pentru el, şi aici şi dincolo, dacă dobândeşte îndrăzneală la Dumnezeu. Părintele i-a răspuns: „Frate, eu am acum nevoie de rugăciunile voastre, ale tuturor, pentru că mă pregătesc de plecare. Roagă pe cei pe care îi ştii să se roage şi pentru mine”.

Vineri, în prima săptămână din Postul Mare al anului 1999, simţindu-şi sfârşitul aproape, Părintele Marcu s-a împărtăşit dimineaţa cu Trupul şi Sângele Domnului, iar la ora 12:00 şi-a dat duhul în mâinile lui Hristos.

Doamne, odihneşte cu sfinţii pe adormitul robul Tău, monahul Marcu!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 769)