Chiliile româneşti de la Colciu – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos (3)

Dacă vom face toate cu rugăciune şi binecuvân­tare, nu vom greşi calea mântuirii niciodată.

Părinte Ghedeon, daţi-ne şi nouă, un sfat duhov­nicesc.

Să păziţi pravila Bisericii şi ascultarea şi să nu vă lăsaţi rugăciunea şi canonul de noapte, că este de aur! Canonul de zi este de aramă şi trebuie mai multă aramă adică pravilă de zi pentru aurul de noapte!

Apoi faceţi-vă datoria faţă de credincioşi. Nu-i lăsaţi singuri, nici nu-i mustraţi cu asprime. Ci ajutaţi-i cu blândeţe şi răbdare, că avem un popor smerit şi blând şi uşor se întoarce la pocăinţă, numai să aibă cine îl învăţa.

Care este astăzi datoria monahilor şi a mănăstirilor?

Să slăvească pe Dumnezeu şi să ajute la apărarea dreptei credinţe şi la mântuirea oamenilor. Dar mai întâi să facem noi şi pe urmă să învăţăm şi pe alţii.

La urmă, bătrânul oftează şi adaugă:

Slavă lui Dumnezeu că mai văd câţiva călugări români în Sfântul Munte! Aşteptăm şi noi să ne vină vreun ucenic din ţară, aici la Colciu, că mâine plecăm şi rămân toate pustii. Avem în jurul chiliei grădină mare de legume şi plantaţie ca la 500 de măslini. Avem de toate, numai călugări de ar fi...

De unde sunteţi de loc, părinte Ghedeon? Între­băm noi.

Sunt născut în comuna Sagna – Neamţ şi am peste 85 de ani, iar cu metania sunt din Sfântul Munte.

Dar sfinţia voastră, părinte Dionisie?

Eu sunt din comuna Vorniceni Botoşani şi am 77 de ani. Cu metania sunt tot din Sfântul Munte.

Aveţi mulţi călugări athoniţi la duhovnicie?

Am o bună parte de români, mai ales cei ce se nevoiesc la Provata, Kareia, Kapsala şi cei din apropiere. Mai vin şi sihaștri greci, duhovnici, ieromonahi şi chiar egumeni. Ne ajutăm unii pe alţii la mântuire.

Ce cuvânt de folos sufletesc ne daţi, părinte Dionisie?

Dacă vom face toate cu rugăciune şi binecuvân­tare, nu vom greşi calea mântuirii niciodată. Nu se poate să te rogi lui Dumnezeu şi să nu-ţi ajute; să ceri şi să nu-ţi dăruiască, să baţi în uşa milei Lui şi să nu ţi se deschidă!

Care sunt nevoinţele monahilor aghioriţi în zilele noastre?

Nu mai sunt aşa cum erau odată. În trecut erau zeci de pustnici sfinţi prin peşterile Athosului; erau sute de sihaștri care se nevoiau în sihăstriile de la capul Muntelui. Am apucat în viaţă acum 50 de ani mari nevoitori, postitori neîntrecuţi, călugări care aveau rugăciunea inimii, cum era Cuviosul Siluan (†1938) de la Mănăstirea Pantelimon. Am apucat călugări cu viaţă sfântă, cum nu prea mai sunt astăzi. Totuşi cunosc şi acum mulţi călugări athoniţi buni, râvnitori, smeriţi, blânzi, care doresc din tot sufletul să se mântuiască. Sunt şi acum monahi care postesc mult, priveghează, se roagă permanent cu rugăciunea lui Iisus, ţin votul tăcerii şi au darul lacrimilor. Mai ales în ultimii 10-15 ani s-a creat în Athos un curent nou de viaţă duhovnicească; mănăstiri cu tineret, stareţi buni, armonie şi multă ordine. Toate acestea ne dau speranţă că Muntele Athos se va reînnoi duhovniceşte, iar mănăstirile nu se vor pustii. Mai încercaţi sunt monahii care duc viaţă de sine. Nu prea vin ucenici la viaţa de sine cum vin la chinovii. De aceea chinoviile încep să înflorească, iar celelalte abia se menţin. Avem însă nădejde în Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului că nu ne vor lăsa.

La urmă vorbeşte Părintele Cleopa câteva cuvinte despre rugăciune, despre linişte şi despre datoriile monahismului ortodox în timpul nostru. Masa ia sfârşit. Facem rugăciune de mulţumire, cântăm axionul Maicii Domnului şi ne retragem la odihnă. Seara aceasta este greu de uitat. În zorii zilei ne adunăm în biserică, facem Utrenia şi cântăm Acatistul Bunei Vestiri. Apoi facem un trisaghion la mormântul ieromonahului Calinic Teodorescu, decedat în anul 1974, şi plecăm la a doua chilie românească de la Colciu.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 436-437)

De la același autor

Ultimele din categorie