Predici

Cuvinte duhovnicești

Iubirea Maicii Domnului este un dar pentru fiecare dintre noi

Ea viază în Ceruri și vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, și...

Atunci când există dragoste, pe toate le suportă omul

Atunci când există dragoste, pe toate le suportă omul, pe toate. Și mâhniri și întristări și ispite...

Cel ce iubește pe Dumnezeu, acela și pe fratele său îl iubește

Cel ce umblă întru dreptate se teme de Dumnezeu, iar cel ce-și strâmbă cărările osândit va fi.

Omul, dacă este sincer și smerit, este plin la măsura lui

Frățiile voastre ați auzit de Sfântul Ioan, că i se spunea „Apostolul pe care-l iubea Iisus”. Dar...

Toate s-au întâmplat ca să mântuiască Domnul Hristos lumea aceasta

„Așa a iubit Dumnezeu lumea aceasta încât pe Fiul Său Unul Născut L-a dat ca oricine care crede în...

Calendar ortodox
8 Mai

(Harți)