Sfântul Grigorie Palama, teologul energiilor divine necreate

Între Părinţii răsăriteni ai Bisericii, trăitori în cel de-al doilea mileniu creştin, un loc de frunte îl ocupă Sfântul Grigorie Palama. Pomenit anual în ziua de 14 noiembrie şi în a doua duminică din Postul Mare, Sfântul Grigorie Palama a rămas în conştiinţa Bisericii ca arhiepiscop al Tesalonicului, fiind totodată şi luminat teolog al vremurilor sale.

Repere biografice găsim în Sinaxarele Bisericii, care îl menţionează pe Sfântul Grigorie Palama ca fiind născut la anul 1296 în Constantinopol, într-o familie cu cinci copii, din părinţii Constantin şi Kale, aceştia fiind oameni „cu viaţă morală integră şi cu bună chibzuială în judecată”. Rămas orfan de tată la vârsta de 7 ani, tânărul Grigorie este îndrumat de maica sa către şcolile profane ale vremii, la care studiază gramatica, retorica, fizica, logica şi alte discipline aristotelice. Cu toate că educaţia sa avea caracter profan, tânărul Grigorie se simţea atras de cele dumnezeieşti, fiind în strânsă legătură cu monahii din Muntele Athos.

„Luminează-mi întunericul!”

Fiind încă mirean, Grigorie ducea o viaţă ascetică, postind, priveghind, hrănindu-se cu puţină pâine şi apă şi înfrânându-se cu fapta, fiind astfel bineplăcut lui Dumnezeu. Începând cu anul 1317, Sfântul Grigorie Palama se nevoieşte ca monah la Mănăstirile Vatoped şi Marea Lavră din Sfântul Munte Athos, fiind un om luminat deoarece în el se împleteau în mod fericit cunoştinţele profane cu trăirea sacră.

Ca monah era mereu în căutarea lui Hristos Lumina lumii, pe a cărui Maică Fecioară o ruga neîncetat: „Luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul!”. În Sfântul Munte se alătură unui grup de părinţi isihaşti şi împreună cu aceştia se nevoiește în asceză şi contemplaţie. Din cauza incursiunilor turceşti, Sfântul Grigorie Palama se retrage la Tesalonic, unde este hirotonit preot şi mai apoi, în jurul anului 1326, căutând liniştea, se aşază în zona oraşului Veria. Fiind implicat în disputa isihastă cu Varlaam de Calabria, preotul Grigorie Palama a fost acuzat de tulburarea vieţii bisericeşti şi a fost întemniţat, între anii 1344-1347, iar după eliberarea sa, pentru multele calităţi pe care le avea, a fost ales în demnitatea de arhiepiscop al Tesalonicului, împlinindu-se astfel cuvântul Mântuitorului Hristos, Care zice: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui!” (Matei 10, 22).

După o slujire de 12 ani ca ierarh al Tesalonicului, după multe încercări şi umilinţe venite din partea oamenilor, Arhiepiscopul Grigorie Palama se mută la Domnul în ziua de 14 noiembrie 1359, iar Sinodul de la Constantinopol din anul 1368 îl canonizează, fiindu-i astfel recunoscută viaţa trăită în sfinţenie şi teologia profundă, moaştele sale fiind aşezate şi păstrate cu multă evlavie la Catedrala mitropolitană din Tesalonic. Biserica ortodoxă îl cinsteşte în chip deosebit în Duminica a II-a a Sfântului şi Marelui Post, oferindu-le astfel credincioşilor deopotrivă un model de sfinţenie şi de trăire duhovnicească şi un semn al biruinţei dreptei credinţe asupra ereziilor.

Energiile necreate

Ceea ce a marcat însă viaţa şi activitatea Sfântului Grigorie Palama a fost disputa pe care a avut-o cu monahul latin Varlaam de Calabria, un orator desăvârşit, trăitor şi el în veacul al XIV-lea.

Prin această dispută, Varlaam de Calabria nega isihasmul, despre care afirma că este „o eroare eretică” şi, totodată, susţinea faptul că lumina taborică de la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos era de natură materială, ridiculizând astfel isihasmul şi lumina necreată, izvorâtă din Fiinţa Preasfintei Treimi, pe care părinţii îmbunătăţiţi o vedeau în rugăciune.

Ca răspuns la acuzele monahului filosof Varlaam de Calabria, Sfântul Grigorie Palama scrie mai multe tratate de o rară profunzime teologică, reunite sub numele de Tomul aghioritic, tratate fundamentate pe scrierile Sfinţilor Părinţi din primul mileniu creştin: Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Maxim Mărturisitorul ş.a., acesta constituind, de altfel, o solidă sinteză dogmatică a Ortodoxiei.

Părinţii isihaşti rostesc continuu Rugăciunea lui Iisus ‒ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul! ‒, ceea ce îi face să se ridice la un alt nivel de percepţie a realităţii, iar contemplaţia culminează cu vederea luminii dumnezeieşti necreate, pe care Sfinţii Apostoli Petru, Iacob şi Ioan au văzut-o pe Muntele Tabor (Matei 17, 1-8). Dacă Dumnezeu este incognoscibil în fiinţa Sa, căci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (Ioan 1, 18), El Se descoperă oamenilor prin energiile Sale necreate, care izvorăsc din Însăşi Fiinţa divină. Teologia răsăriteană, tributară Sfinţilor Părinţi greci, cum ar fi Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama ş.a., învaţă faptul că Dumnezeu se manifestă în lume şi, deci, devine cognoscibil prin puterile şi energiile necreate, care izvorăsc din a Sa Fiinţă, pentru că dintr-o fiinţă necreată nu poate să izvorască decât o energie, un har sau o putere necreată.

Energiile necreate care izvorăsc din Fiinţa divină îi creează omului o predispoziţie spre îndumnezeire, un act teandric venit din partea lui Dumnezeu, şi acestea, cumulate cu efortul personal al credinciosului îndreptat spre mântuire, îl fac pe om „părtaş firii celei dumnezeieşti” (II Petru 1, 4). Prin aceasta, a nu se înţelege faptul că ne împărtăşim din firea divină sau că devenim coesenţiali cu Dumnezeu, ci doar faptul că omul poate ajunge la starea de nepăcătuire cu care era înveşmântat înainte de căderea în păcat şi, totodată, ajunge la o stare de desăvârşire deplină, pe care dacă ar depăşi-o, nu ar mai fi proprie firii umane, ci lui Dumnezeu.

În acest context, teologia apuseană, tributară teologului Toma d'Aquino şi având ca reprezentant în timpul disputei isihaste din veacul al XIV-lea pe monahul Varlaam de Calabria, afirma faptul că energiile divine sunt create, ceea ce dă naştere la două întrebări esenţiale: cum dintr-o fire divină necreată poate să izvorască o energie sau o graţie creată şi cum mai este posibilă o îndumnezeire a omului, din moment ce Creatorul Se află în izolare faţă de creatură?

Din aceste considerente, Biserica Ortodoxă a rămas fidelă teologiei palamite, iar acest lucru se vede şi din evlavia pe care clerul şi credincioşii ortodocşi o au faţă de Sfântul Grigorie Palama. Pentru viaţa lui sfântă şi smerită, pentru darul vederii luminii dumnezeieşti necreate, de care s-a învrednicit, şi pentru exemplul personal pe care l-a lăsat moştenire Bisericii luptătoare, spre imitare, îl considerăm mijlocitor al nostru înaintea tronului Preasfintei Treimi, drept pentru care îl rugăm cu stăruinţă: Sfinte Grigorie Palama, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De la același autor

Ultimele din categorie