Ap. Evrei 1, 1-12

 

Fraţilor, după ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele preaînalte, făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât ei. Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: «Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut»; şi iarăşi: «Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu»? Şi iarăşi, când aduce în lume pe Cel Întâi-Născut, El zice: «Şi să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu». Şi de îngeri zice: «Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slujitorii Săi pară de foc»; iar către Fiul: «Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; şi toiagul dreptăţii este toiagul împărăţiei Tale. Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi». Şi: «Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi, şi ca un pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi».