Fraților, după ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin proroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile; Acesta, fiind strălucirea slavei și chipul ipostasului Lui și Care ține toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârșit, prin El Însuși, curățirea păcatelor noastre, a șezut de-a dreapta slavei, întru cele preaînalte, făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât ei. Și căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: «Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut»; și iarăși: «Eu Îi voi fi Lui Tată și El Îmi va fi Mie Fiu»? Și iarăși, când aduce în lume pe Cel Întâi-Născut, El zice: «Și să se închine Lui toți îngerii lui Dumnezeu». Și către îngeri zice: «Cel ce face pe îngerii Săi duhuri și pe slujitorii Săi pară de foc»; iar către Fiul: «Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; toiagul dreptății este toiagul împărăției Tale. Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; pentru aceea, Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtașii Tăi». Și: «Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu rămâi și toate ca o haină se vor învechi, și ca pe un veșmânt le vei strânge și ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu același ești și anii Tăi nu se vor sfârși».