Ap. Romani 9, 18-33

 

Fraţilor, pe cine vrea Dumnezeu îl miluieşte, iar pe cine vrea, îl împietreşte. Îmi vei zice: De ce mai dojeneşte? Căci voinţei Lui cine i-a stat împotrivă? Dar, omule, tu cine eşti care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare făptura va zice Celui ce a făcut-o: De ce m-ai făcut aşa? Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeaşi frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste? Şi ce este dacă Dumnezeu, voind să-Şi arate mânia şi să facă cunoscută puterea Sa, a suferit cu multă răbdare vasele mâniei Sale, gătite spre pierire, şi ca să facă cunoscută bogăţia slavei Sale către vasele milei, pe care mai dinainte le-a gătit spre slavă? Adică pe noi, pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre iudei, ci şi dintre păgâni, precum zice El şi la Osea: «Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, şi iubită pe cea care nu era iubită; şi va fi în locul unde li s-a zis lor: Nu voi sunteţi poporul Meu – acolo se vor chema fii ai Dumnezeului Celui viu». Iar Isaia strigă pentru Israel: «Dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, rămăşiţa se va mântui. Pentru că împlinind şi scurtând, Domnul va îndeplini, pe pământ, cuvântul Său». Şi precum a prorocit Isaia: «Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat nouă urmaşi, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora». Ce vom zice, deci? Că neamurile care nu căutau dreptatea au dobândit dreptatea, însă dreptatea din credinţă; iar Israel, urmărind legea dreptăţii, n-a ajuns la legea dreptăţii. Pentru ce? Pentru că nu o căutau din credinţă, ci ca din faptele Legii, s-au poticnit de piatra poticnirii, precum este scris: «Iată pun în Sion piatră de poticnire şi piatră de sminteală; şi tot cel ce crede în El nu se va ruşina».