Fraților, Avraam și seminția lui nu prin lege au primit făgăduința că vor moșteni lumea, ci prin dreptatea cea din credință. Căci dacă moștenitorii sunt cei ce au legea, atunci credința a ajuns zadarnică, iar făgăduința s-a desființat, căci legea pricinuiește mânie; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. De aceea (moștenirea făgăduită) este din credință, ca să fie din har și ca făgăduința să rămână sigură pentru toți urmașii, nu numai pentru cei ce se țin de lege, ci și pentru cei ce se țin de credința lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, precum este scris: «Te-am pus părinte al multor neamuri», în fața Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morții și cheamă la ființă cele ce încă nu sunt; împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: «Așa va fi seminția ta»; și, neslăbind în credință, nu s-a uitat la trupul său amorțit – căci era aproape de o sută de ani – și nici la amorțirea pântecelui Sarei; și nu s-a îndoit, prin necredință, de făgăduința lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credință, dând slavă lui Dumnezeu, și fiind încredințat că ceea ce i-a făgăduit are putere să și facă. De aceea, credința lui i s-a socotit ca dreptate. Și nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit ca dreptate, ci se va socoti și pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morți pe Iisus, Domnul nostru, Care S-a dat pentru păcatele noastre și a înviat pentru îndreptarea noastră.