Arhimandritul Grigorie Georgescu – rugătorul aprins ca o candelă

Pateric

Arhimandritul Grigorie Georgescu – rugătorul aprins ca o candelă

    • candelă aprinsă
      Arhimandritul Grigorie Georgescu – rugătorul aprins ca o candelă / Foto: Oana Nechifor

      Arhimandritul Grigorie Georgescu – rugătorul aprins ca o candelă / Foto: Oana Nechifor

Din anul 1909, părintele Grigorie a fost stareţ al Mănăstirii Cheia, timp de 25 de ani. Slujea cu evlavie cele sfinte, predica frumos, mângâia oamenii, îmbărbăta pe călugări, ajuta copiii săraci la şcoală, menţinea o deplină ordine şi disciplină în mănăstire. A ajutat la construcţia unor biserici noi prin sate, precum şi la înălţarea unei şcoli primare în comuna Izvoarele (Prahova). Veneau la el credincioşi din Ţara Bârsei, din părţile Braşovului, din ţinutul Prahovei şi de pe Valea Buzăului şi îl găseau pe părintele plin de dragoste şi aprins ca o candelă.

Arhimandritul Grigorie Georgescu, de la Mănăstirea Cheia din Prahova (1861-1940)

Vrednicul de pomenire arhimandrit Grigorie Georgescu a fost cel mai ales stareţ al Mănăstirii Cheia, după anul 1900. Fiu de părinţi credincioşi, de loc din comuna Săcele (Braşov), la vârsta de 18 ani trece Carpaţii şi se stabileşte în Mănăstirea Ciolanu (Buzău). În anul 1882 se duce la Sfântul Munte pentru a se desăvârşi în nevoinţa duhovnicească. În anul 1886 primeşte tunderea monahală în Schitul Românesc Prodromu, unde rămâne sub ascultare opt ani de zile.

Împodobit cu multe fapte bune, în anul 1890, monahul Grigorie se întoarce de la Athos şi se stabileşte definitiv la Mănăstirea Cheia. Aici s-a învrednicit de harul preoţiei, ajungând un bun duhovnic şi slujitor al Sfântului Altar. Între anii 1894-1909, ieromonahul Grigorie a slujit ca preot şi duhovnic, atât la Mănăstirea Cheia, cât şi la mănăstirea de maici Suzana, săvârşind cele sfinte şi crescând mulţi fii duhovniceşti.

În anul 1909, părintele Grigorie a fost ales stareţ al Mănăstirii Cheia, pe care a condus-o cu multă demnitate şi înţelepciune timp de 25 de ani. Slujea cu evlavie cele sfinte, predica frumos, mângâia oamenii, îmbărbăta pe călugări, ajuta copiii săraci la şcoală, menţinea o deplină ordine şi disciplină în mănăstire. A ajutat, de asemenea, la construcţia unor biserici noi prin sate, precum şi la înălţarea unei şcoli primare în comuna Izvoarele (Prahova).

Numele părintelui Grigorie era renumit pe Valea Teleajenului. Un duhovnic model pentru mireni şi călugări. Veneau la el credincioşi din Ţara Bârsei, din părţile Braşovului, din ţinutul Prahovei şi de pe Valea Buzăului, şi îl găseau pe părintele plin de dragoste şi aprins ca o candelă.

Aşa a luminat bătrânul, ca o făclie între oameni, o jumătate de secol. În anul 1934 se retrage din stăreţie, iar în anul 1940 se mută la odihna cea de veci, în lumina lui Hristos.

(Arhimandritul Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 537-538)