Într-o zi, vrăjmaşul i-a aruncat căciula, ca să-l tulbure de la rugăciune. Atunci el s-a făgăduit Domnului ca să umble până la moarte cu capul descoperit. În altă zi, i-a aruncat bocancii şi nu i-a mai găsit. De atunci, bunul nevoitor a început să umble toată viaţa desculţ. Iar în altă zi, i s-a arătat vrăjmaşul în chipul unui om ce ară şi i-a zis: 

– Moş Gheorghe, vezi brazda aceasta? 

– Da, o văd, a răspuns bătrânul. 

– Aşa că este dreaptă? 

– Da, este dreaptă. 

– Iată, aşa este şi credinţa ta către Dumnezeu! adăugă vrăjmaşul, vrând să-l arunce în păcatul mândriei.

Dar Moşul Gheorghe, însemnându-se cu Sfânta Cruce, a izgonit pe diavolul de la el.

Împlinindu-se cele 40 de zile (n.r. – de post și rugăciune în pustia Iordanului), Moşul Gheorghe s-a dus iarăşi la sihastrul din pustie (n.r. – de la peștera Sfântului Xenofont). Iar pustnicul, sărutându-l, i-a zis: 

– Frate Gheorghe, pentru că ai biruit pe vrăjmaşul şi nu te-ai lăsat înşelat de cursele lui, iată, ţi-a dat Dumnezeu darul rugăciunii celei curate şi putere duhovnicească în nevoinţa ta. Că toată viaţa vei umbla desculţ şi fără acoperământ pe capul tău, dar nici frigul, nici căldura, nici boala nu te vor vătăma. 

Apoi bătrânul, făcând metanie dascălului său, s-a întors la Ierusalim, s-a închinat la Mormântul Domnului, a primit Preacuratele Taine şi a plecat spre Muntele Athos. Aici a zăbovit încă un an şi jumătate, închinându-se pe la toate sfintele lăcaşuri şi cercetând pe cuvioşii călugări din mănăstiri şi peşteri. Apoi, luând de la toţi binecuvântare, s-a întors iarăşi în sânul familiei.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 497)