Protosinghelul Calistrat Bobu avea darul vindecării și al izgonirii duhurilor necurate
Un adevărat păstor, duhovnic şi părinte pentru toţi. Cel mai mult iubea biserica şi rugăciunea. Ziua şi noaptea zăbovea în faţa sfântului altar. Săvârşea dumnezeiasca Liturghie cu bucurie şi cutremur, spovedea şi mângâia pe oameni, mărturisea şi apăra dreapta credinţă şi se ruga pentru toţi.
Protosinghelul Calistrat Bobu, de la Mănăstirea Vasiova din Banat (1900–1975)
Protosinghelul Calistrat a fost un vestit preot misionar în Banat. Era de loc din Burdujeni (Suceava), iar cu metania din Mănăstirea Sihăstria. În anul 1925 a luat jugul lui Hristos, iar în anul 1931 s-a învrednicit de darul sfintei preoţii. Şi a săvârşit cele sfinte în Mănăstirea Sihăstria, cu multă osârdie şi frică de Dumnezeu, timp de 12 ani.
În anul 1942 este trimis preot misionar în Banat. Aici a înfiinţat o nouă aşezare călugărească, Mănăstirea de maici din Timişeni (1945), şi a înnoit viaţa duhovnicească în Mănăstirile Săraca, Partoş şi Vasiova.
Timp de 33 de ani, părintele Calistrat a fost o făclie mereu aprinsă pentru călugării şi credincioşii din Banat. Un adevărat păstor, duhovnic şi părinte pentru toţi. Cel mai mult iubea biserica şi rugăciunea. Ziua şi noaptea zăbovea în faţa Sfântului Altar. Săvârşea dumnezeiasca Liturghie cu bucurie şi cutremur, spovedea şi mângâia pe oameni, mărturisea şi apăra dreapta credinţă şi se ruga pentru toţi.
Pentru smerenia şi blândeţea inimii lui, a primit de la Dumnezeu darul vindecării şi al izgonirii duhurilor necurate dintre oameni. Că nu puţini din cei care alergau la el primeau sănătate şi mângâiere. Pentru aceea, credincioşii din partea locului îl cinsteau ca pe un adevărat părinte duhovnicesc al Banatului.
În primăvara anului 1975, Protosinghelul Calistrat s-a săvârşit cu pace în ziua Sfintelor Paşti şi a fost îngropat alături de biserica Mănăstirii Vasiova.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 650)
Arhimandritul Visarion Ionescu, iubind dumnezeiește, se îngrijea mai întâi de binele celorlalți
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro