Protosinghelul Emilian Olaru și nevoința rugăciunii neîncetate

Pateric

Protosinghelul Emilian Olaru și nevoința rugăciunii neîncetate

    • Protosinghelul Emilian Olaru
      Protosinghelul Emilian Olaru / Foto: fototecaortodoxiei.ro

      Protosinghelul Emilian Olaru / Foto: fototecaortodoxiei.ro

Nevoinţa sa pe care o săvârşea în taină era îndeosebi neîncetata rugăciune, la care adăuga desăvârşita ascultare, blândeţea, milostenia, neosândirea, bunătatea, tăcerea şi râvna sa mare pentru sfintele slujbe.

Protosinghelul Emilian Olaru de la Mănăstirea Slatina (1912-1987)

Evlaviosul Protosinghel Emilian Olaru s-a născut în judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani credincioşi, care l-au crescut în frică de Dumnezeu. Dorind din tinereţe să-şi închine viaţa lui Hristos, a intrat în obştea Mănăstirii Slatina (Suceava), când avea peste 20 de ani, unde a fost şi tuns în cinul monahal.

Fiind foarte smerit, blând şi ascultător, după câţiva ani de nevoinţă a fost hirotonit diacon şi mai pe urmă preot şi săvârşea zilnic sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, împreună cu cele şapte Laude. Apoi a devenit duhovnic al obştii Mănăstirii Slatina, mărturisind, atât călugări, cât şi credincioşi.

În anul 1949, Arhimandritul Cleopa Ilie, împreună cu 30 de călugări, fiind trimiși de la Mănăstirea Sihăstria la Mănăstirea Slatina, a creat o obşte nouă de peste 80 de călugări tineri, între care se număra şi Protosinghelul Emilian.

Ajungând duhovnic iscusit, părintele Emilian era înconjurat de mulţi fii duhovniceşti, pe care îi povăţuia cu toată evlavia pe calea mântuirii. Apoi a fost câţiva ani stareţ, după plecarea Arhimandritului Cleopa.

În anul 1959, transformându-se Slatina în mănăstire de călugăriţe, Protosinghelul Emilian a rămas duhovnicul întregii obşti, până la sfârşitul vieţii sale. Nevoinţa sa, pe care o săvârşea în taină, era îndeosebi neîncetata rugăciune, la care adăuga desăvârşita ascultare, blândeţea, milostenia, neosândirea, bunătatea, tăcerea şi râvna sa mare pentru sfintele slujbe.

Ajungând la vârsta de 75 ani şi fiind pregătit pentru cele veşnice, şi-a binecuvântat ucenicii, apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind multă vreme plâns de fiii săi sufleteşti.

(Arhimandritul Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 697)