Ce ușoară este viața duhovnicească! După cum la o expoziție vezi în prima sală gravuri în metal, în a doua sculpturi în lemn, în a treia schițe, tot astfel și în viața duhovnicească prima virtute o aduce pe cealaltă. Toată truda, toată zdroaba, toate greutățile, în realitate, sunt o tihnă. Greutatea vieții monahale este vederea omului lumesc sau trăirea omului egoist.

Care monah adevărat simte greutate? Care luptător simte că lupta duhovnicească e grea? Cine simte că e dureros să te culci pe jos? Nimeni. Pentru că e de parcă am dormi pe puf. Străi­nul, însă, care nu a încercat acestea va zice: Grea-i călugăria! Dar dacă va dormi două-trei zile pe podea, va vedea că-i ușor. La fel e și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea. În esență, toate sunt o tihnă, o cămară împărătească de nuntă.

Biserica folosește cuvântul cămara de nuntă, care ex­primă cea mai mare plăcere omenească, pentru a arăta plăce­rea luptei duhovnicești. Gândiți-vă la scările rulante. Tu stai și ele te urcă sau te coboară fără nici un efort. Tot așa e și în viața duhovnicească.

Dumnezeu dă fiecăruia dintre noi situații, trăiri, motive pentru a putea înainta. Nimeni, nici chiar unul nepăsător, nu este lipsit de vreo oarecare experiență a harului dumnezeiesc, de o anumită rugăciune, de ceva lacrimi. Toți avem câte ceva. Dumnezeu dă chiar și celor necredincioși. Le dă atât de multe, încât nu poate mintea omului să-și imagineze, altfel necredinciosul n-ar putea fi fără de apărare înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu i le dă pe toate, dar el le neagă. Cu atât mai mult avem experiențe noi, care Îl iubim pe Dumnezeu, care am ieșit din lume pentru Dumnezeu și unicul nostru scop este Dumnezeu. Pe Dumnezeu L-am pus ca țintă a căutării noastre. Puțină stră­duință dacă depunem, vom înainta în chip minunat!

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Avva Isaia, cuvinte ascetice, Editura Sfântul Nectarie, pp. 337-338)