Având libertate, trebuie să alegem

Singura alegere este între a cunoaşte răul prin greşelile altora sau prin ridicarea noastră deasupra lui. Spre a deveni creştini maturi şi a ne statornici în calea săvârşirii binelui, fiecare dintre noi trebuie să ştie despre rău. Trebuie să ştie ce anume este ceea ce a ales să nu facă. Iar această cunoaştere o poate avea fără a cădea în păcate mari, dacă voieşte să ia pildă de la ceilalţi.

Discuţia următoare a fost luată din înregistrarea celor rostite de Părintele Serafim. Mulţi dintre ascultătorii săi erau adolescenţi sau puţin trecuţi de douăzeci de ani, de aceea el a adaptat tema direct situaţiei lor.

Iată o temă adâncă, strâns legată de firea noastră omenească. De fapt, vedem chiar în viaţa oamenilor de azi ceva de felul ispitirii de care a avut parte Adam. Deşi Adam încă nu căzuse – şi în această privinţă starea lui se deosebea de starea noastră prezentă – totuşi starea lui era asemănătoare cu cea a unui tânăr de şaisprezece, şaptesprezece sau optsprezece ani, care a fost crescut în bunătate, dar ajunge la vârsta când trebuie să aleagă singur dacă va fi bun sau nu. Astfel se face că, având libertate, trebuie să alegem. Trebuie să vrem în mod conştient să facem binele. Nu poţi pur şi simplu să fii bun fiindcă îţi spune cineva să fii bun. Mai devreme sau mai târziu, în libertatea ta, trebuie să alegi cu dinadinsul binele, altfel el nu va face parte din tine. Lucrul este valabil pentru oricine, cu excepţia, desigur, a copilului ce moare foarte de mic.

Deci, când omul ajunge la vârsta bărbăţiei, este momentul să facă aceeaşi alegere pe care a făcut-o Adam: fie să aleagă în mod liber să facă binele, fie să facă greşeala de a se face părtaş răului, părtaş vieţii de păcat.

Sfinţii Părinţi spun că pomul cunoştinţei binelui şi răului este doar pentru oamenii maturi. Având libertate, nu e cu putinţă să nu avem cunoştinţă despre rău. Singura alegere este între a cunoaşte răul prin greşelile altora sau prin ridicarea noastră deasupra lui. Spre a deveni creştini maturi şi a ne statornici în calea săvârşirii binelui, fiecare dintre noi trebuie să ştie despre rău. Trebuie să ştie ce anume este ceea ce a ales să nu facă. Iar această cunoaştere o poate avea fără a cădea în păcate mari – dacă voieşte să ia pildă de la ceilalţi. Dacă atunci când altcineva săvârşeşte un păcat cumplit eşti în stare să-l vezi aproape ca pe propria experienţă, şi dacă eşti în stare să vezi urmările acelui păcat, atunci îl poţi face să devină parte a experienţei tale fără a cădea în păcat.

Desigur că şi Adam ar fi putut face la fel. Dacă s-ar fi împotrivit ispitei, ar fi văzut că era doar o ispită, că nu totul era desăvârşit şi că cineva se străduieşte din răsputeri să-l prindă. Apoi, venindu-i a doua ispită, ar fi văzut că şarpele (sau orice altceva ar fi folosit diavolul) se străduieşte să-l facă să cadă. Ar fi început să-şi dea seama că există ceva precum răul: o rea-voinţă ce-l face să dorească a pierde Raiul. Prin aceasta ar fi putut ajunge la cunoaşterea răului şi, până la urmă, ar fi gustat din acel pom.

Pomul însuşi reprezintă cunoaşterea răului, căci mâncarea din el însemna călcarea poruncii. Adam a aflat despre rău prin neascultare. A ales calea păcatului şi astfel a descoperit, printr-o amară experienţă, ce înseamnă a fi rău, apoi a te căi de acel rău şi a te întoarce la bunătate.

Iată, deci, calea aleasă de Adam; din pricina ei, întreaga noastră fire s-a schimbat. Orice om este liber, la fel ca Adam, dar noi ne-am născut deja în păcate. Chiar copiii mici sunt plini de tot felul de lucruri rele. Cu toate acestea, adevăratul rău nu-şi intră în drepturi până ce omul nu alege în mod conştient să fie rău. Iar aceasta e alegerea maturităţii.

Deci, într-un anume sens, fiecare gustă din acest pom; altminteri, se abţine să mănânce şi merge pe calea bunătăţii. Din nefericire, este aproape cu neputinţă să supravieţuim fără a cădea în aceste rele, chiar când nu există vreo pricină de cădere. Vedem acum răul pretutindeni în jurul nostru şi avem dascăli şi Sfinţi Părinţi care să ne ţină pe calea binelui. Omul poate fi crescut în creştinism – precum Sfântul Serghie din Radonej sau alţi sfinţi, care au intrat în mănăstire din copilărie – şi poate fi înconjurat numai de exemple bune. Poate vedea urmările răului în alţii şi poate alege să nu facă şi el la fel. Teoretic, se poate. Însă realitatea crudă ne arată că, de obicei, se întâmplă să gustăm din pom, păcătuind noi înşine.

(Ieromonahul Serafim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, ediția a doua, revizuită, Editura Sophia, București, 2011, pp. 117-118)

De la același autor

Ultimele din categorie