Părinte, unii nu cred că există iad și Rai.

Nu cred că există iad și Rai? Atunci cum este cu putință ca morții să rămână în inexistență, de vreme ce sunt suflete? Dumnezeu este nemuritor, dar și omul este nemuritor după har. Prin urmare, nemuritor va fi și în iad. Pe lângă aceasta, Raiul și iadul le trăiește sufletul într-un anumit grad încă din această viață, potrivit cu starea în care se află.

Când cineva are mustrări de conștiință și simte frică, tulburare, neliniște, deznădejde, sau este stăpânit de ură, invidie etc., atunci trăiește iadul. În timp ce, dacă înlăuntrul său există dragoste, bucurie, pace, blândețe, bunătate etc., atunci trăiește Raiul. Totul este sufletul, deoarece el este cel care simte și bucuria, și durerea.

Iată, mergi la un mort și spune-i cele mai plăcute lucruri, de pildă: „A venit fratele tău din America” etc., și vei vedea că nu va înțelege nimic. Chiar dacă i-ai rupe mâinile și picioarele, tot nesimțitor va rămâne. Prin urmare, sufletul este cel care simte. Sau să presupunem că ai un vis frumos și de aceea te bucuri, inima simte o negrăită dulceață și nu vrea să se mai termine. Te trezești și te mâhnești pentru că te-ai trezit. Sau ai un vis urât, în care se face că îți rupi picioarele și de durere plângi. Din pricina agoniei pe care o ai, te trezești cu lacrimi în ochi, dar văzând că nu ai pățit nimic, spui: „Bine că a fost numai un vis!”.

Adică sufletul participă și la bucurie, și la durere. Omul suferă mai mult din pricina unui vis urât decât atunci când acel lucru s-ar petrece în realitate. Tot astfel și bolnavul, suferă mai mult noaptea decât ziua. La fel se întâmplă și atunci când moare omul, va fi foarte dureros dacă va merge în iad. Gândiți-vă să trăiască cineva un coșmar fără sfârșit și să se chinuiască veșnic. Aici nu poți suporta un vis urât nici măcar pentru câteva minute... Cum, dar, vei putea suferi să fii veșnic – Doamne ferește! – în mâhnire? De aceea este mai bine să nu mergem în iad. Voi ce spuneți?

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 4. Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 308-309)