Să tăiem de la noi patimile, să nu lăsăm nicio rădăcină a răutății să răsară și să ne tulbure

Uneori patimile sunt mai sălbatice decât valurile mării și cine este neexperimentat va pierde. Cel care totuși este cârmaci iscusit, cugetând cele raționale stăpânește peste patimile sale și conduce corabia lui la limanul cel liniștit al mântuirii.

Este cu totul semnificativă contribuția la tema noastră a marelui părinte al Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare care, cu înțelepciunea lui luminată de Dumnezeu, îi spune ucenicului său Hilon, precum și nouă: „Să nu te supui pe tine la excesivă asceză, ca să nu ai multă încredere în tine însuți, astfel încât din lipsă de experiență să pierzi și puțina ta nevoință. E mai bine să înnaintezi încet-încet și puțin câte puțin. Cu discernământ taie plăcerile vieții, astfel încât să ștergi relele obiceiuri, pentru că acestea pot, stârnind toate împreună plăcerile patimilor, să aducă asupra ta toate ispitele laolaltă. Dar dacă vei lupta patimile una câte una, înaintând la cealaltă, este mai ușor să le biruiești pe fiecare la vremea ei”. În altă parte, spune cum „trebuie să fim stăpâni patimilor noastre și robi lui Dumnezeu”. Patimile sunt nebunie și beție. Mulți împătimiți din neluare aminte s-au îmbolnăvit incurabil și nici măcar nu și-au dat seama că sunt bolnavi. Patima nu devine întotdeauna cunoscută imediat celui care o are, dacă cineva nu i-o arată.

Cel mai profund dintre sfinți, Sfântul Grigorie Teologul ne ajută și el esențial la tema noastră. „Să tăiem de la noi patimile, să nu lăsăm nici o rădăcină a răutății să răsară și să ne tulbure. Să urmăm chipul și să cinstim arhetipul. Taie patimile trupești, taie și patimile sufletești. Cu cât este mai de cinste trupul decât sufletul, cu atât mai mare preț are faptul de a-și curăți cineva sufletul față de trup. Dacă este vrednică de laudă curățirea trupului, cercetează cu cât mai importantă este curățirea sufletului”. Într-unul din poemele sale spune cam așa: „Rușinea a umbrit trupul, dar mintea s-a purtat cu nerușinare, vede limpede patimile altuia, dar este orb pentru ale sale, sunt ceresc cu gândul, dar cu poftele sunt pământesc. Senin și pașnic sunt, dar la primul vânt, chiar mic de-ar fi, sunt prins de valuri și nu se opresc până ce nu se face liniște”. În alt poem iarăși spune: „Amorul, beția, pizma sunt una cu diavolul, tulbură mintea celui pe care îl lovesc. Privegherea, rugăciunea, lacrimile, acestea sunt leacurile pentru vindecarea patimilor tale”.

Dumnezeiescul și sfântul Ioan Gură de Aur, marele pedagog și excelentul propovăduitor se referă adeseori la pathologie și la omorârea patimilor: „Uneori patimile sunt mai sălbatice decât valurile mării și cine este neexperimentat va pierde. Cel care totuși este cârmaci iscusit, cugetând cele raționale stăpânește peste patimile sale și conduce corabia lui la limanul cel liniștit al mântuirii”. În altă parte spune: „cu cât zăbovesc mai mult în noi patimile, cu atât sunt mai greu de vindecat. Mijloace tămăduitoare patimilor sunt: să le înfruntăm imediat, să nu le lăsăm să zăbovească și să se mărească. Nu există patimă bună, toate sunt crude, tiranice, nesătule. Amintirea patimilor Domnului contribuie la vindecarea patimilor noastre. Și dacă ai fi împărat, nici un folos nu vei avea, dacă ești rob patimilor tale. Toate patimile pot fi vindecate și nici una nu este incurabilă, este de ajuns să nu fim nepăsători și să nu deznădăjduim. Vindecarea patimilor vine și cu pomenirea viitoarei judecăți”. Și încheie minunatul părinte: „Care este folosul, dacă ești bogat și ai mulți bani, când în virtute ești mai sărac decât toți? Care este câștigul să ai în mâinile tale atât de multe și să nu poți să-ți stăpânești patimile tale”?

Sfântul Grigorie Palamas Athonitul sfătuiește, pentru vindecarea necuvioaselor patimi, să dobândim: „Dorirea Împărăției cerurilor, cugetul smerit, slava lui Dumnezeu, sărăcia duhului cea fericită de Domnul, curățirea minții și a inimii de cugetele necurate, rușinoase și de închipuiri și atât de necesara înfrânare a trupului”. Potrivit purtătorului de Dumnezeu Sfântului Grigorie Palama omul împătimit și nepocăit devine mai fără de minte decât dobitoacele, mai nenorocit și mai de necinste decât ele, supus fiind patimilor și, mai mult decât atât, se înalță cu mintea și se mândrește cu asta și se predă dulceții, lăcomiei, disprețului, asupririi, tiraniei, desfătării și iubirii de stăpânire.

(Moise Aghioritul, Omorârea patimilor, Ed. Εν πλω, Atena, 2011)

De la același autor

Ultimele din categorie