Maica Siluana Vlad, despre Sfânta Cruce

De ce şi-au ales creştinii ca simbol suprem Crucea, Crucea numită de un părinte chiar „icoana icoanelor”?

N-aş spune că a fost aleasă de creştini, ci Crucea i-a ales pe creştini. Crucea este legată de Persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat, de Jertfa Mântuitorului pentru noi, oamenii, şi ea are atât înţeles duhovnicesc, dar şi o realitate trupească, pentru că şi omul este o făptură şi trupească, şi duhovnicească, iar Mântuitorul a ales acest fel de a-Şi da viaţa pentru noi, a ales Crucea tocmai pentru că reprezintă legătura dintre cer şi pământ, unirea cerului cu pământul, unirea înaltului cu adâncul şi cuprinderea largului în inima lui Dumnezeu, Care S-a aşezat acolo ca să ne adune pe noi în inima Lui, pentru că o luasem razna. Deci Crucea ne-a ales pe noi, Crucea ne apără pe noi, nu noi o alegem pe ea, ci noi acceptăm sau nu. Acceptăm să fim ai lui Hristos, şi atunci primim Crucea, sau nu acceptam, suntem liberi să nu acceptam, fugim de Cruce, dar dăm de…

…de ce este la antipod.

De cel care fuge de Cruce.

Chiar se spune că, dacă ne facem semnul Crucii, ne închinăm, atunci duhurile rele sunt alungate.

Da, pentru că nimic nu i-a speriat mai mult pe demoni şi pe puterile răului decât această de neînţeles Jertfă a lui Dumnezeu. Cum a putut să moară? Toată făptura fuge de durere, toată făptura fuge de ceea ce este neplăcut, şi El a ales în mod liber să Se lase omorât atunci când i-a fost vremea. Că, altfel, L-au tot ameninţat cu pietre şi L-au lovit de-atâtea ori, au vrut să-L omoare şi n-au putut, pentru că nu venise ceasul. Iar când L-au prins, aţi văzut, au căzut cu faţa la pământ când El a zis: Eu sunt. Dar El i-a lăsat, pentru că alesese această moarte – pentru că e moartea care reface demnitatea omului, de făptură aflată ca inel de legătură între cer şi pământ, între duhovnicesc şi trupesc, material.

Este, într-adevăr, momentul cel mai dramatic din istoria creştinismului, Răstignirea Mântuitorului pe Cruce, poate din cauza aceasta nici nu prea ne place să ne amintim... Ni se pare, poate, prea sângeros pentru sensibilitatea noastră modernă, dar nu putem să-l ocolim.

Mă iertaţi, dacă aceasta ne este sensibilitatea, nu înţeleg de ce ne uităm cu atâta plăcere la filmele în care se împuşcă, în care este atâta cruzime, atâta violenţă. Oare de sânge fugim sau de Cruce? Haideţi să ne întrebăm cinstit: ce ne îngrozeşte?

Cum ne ajută Sfânta Cruce, cum o folosim?

Mă ajută Dumnezeu prin Cruce. De ce? Pentru că prin Cruce a venit bucurie la toată lumea. Aşa cântăm, aşa mărturisim, prin Cruce a venit. Dacă nu Se urca pe Cruce, dacă nu-Şi dădea viaţa pe Cruce, care a fost altarul pe care S-a jertfit, Mielul lui Dumnezeu S-a jertfit... Și toată lumea cinsteşte altarul, noi cinstim acest altar pentru că aşa a fost toată tradiţia, să cinstim altarul pe care se aduceau jetfele. Or, altarul pe care S-a adus Mielul lui Dumnezeu ca jertfă, Fiul lui Dumnezeu ca jertfă, este această Cruce care e prezentă în orice cruce: în crucea aceasta, făcută din lemn, în crucea de metal, în orice cruce care spune: aceasta este Crucea lui Hristos şi care-L are pe Hristos pe ea, văzut sau nevăzut, şi care e însoţită în Ortodoxie de nişte raze.

O să vedeţi, în Biserică sunt nişte raze. Întotdeauna Crucea este însoţită de raze, pentru că nu există Cruce fără Înviere, nu există moarte fără Înviere. Deci, pentru mine, Crucea nu este Răstignirea, ci Răstignirea urmată de Înviere. Ce caut eu este Învierea, nu să mă răstignesc. Cine ar vrea să facă lucrul ăsta şi de ce l-ar face? Dar dacă asta e poarta, dacă numai pe aici se trece la Înviere, la lumina şi la bucuria Învierii, nu există altă poartă! Au încercat bieţii oameni tot felul de… Şi se încearcă în continuare. La orice există soluţie. Radar – am văzut maică anti-radar, care se vinde în mod oficial! Şi se zice că la fiecare durere există un anti-durere, la fiecare pericol există un anti-pericol dar, ca să ajungi în Rai, ca să ajungi la Înviere, nu ai decât Crucea.

Dar să vezi, că sunt trei cruci: una a lui Dumnezeu-Fiul Care S-a răstignit pe ea şi prin care a ajuns bucuria la noi; şi, de-o parte şi de alta a Lui, pe Golgota, erau doi tâlhari, tâlhari-tâlhari, care făcuseră răutăţi, cum fac tâlharii. Unul de-a dreapta şi unul de-a stânga, unul Îl huleşte pe Dumnezeu şi-I spune: Dacă eşti Dumnezeu, dă-Te jos şi scapă-ne şi pe noi, şi scapă-Te şi pe Tine! Şi acesta a rămas în hulă, a rămas în îndoială: „Ăsta nu-I Dumnezeu”! Câţi dintre noi, aflaţi pe crucea vieţii noastre, durerea vieţii noastre, nu strigăm: „Ăsta nu-I Dumnezeu, dac-ar fi Dumnezeu n-am pătimi, dacă ar fi Dumnezeu n-ar fi atâta răutate, şi cruzime, şi boală pe pământ, şi atâţia nevinovaţi care mor”!

Parcă Dumnezeu i-ar omorî! Noi îi omorâm! Şi acesta este tâlharul de-a stânga, care rămâne în hulă şi cere dovezi: Dacă eşti Dumnezeu, scapă-ne Tu! Eu nu fac nimic, eu fac tâlhării, dar Tu scapă-mă! Acesta este tâlharul din stânga. Tâlharul din dreapta ce spune? De ce spui asta? Pentru că noi pe drept suferim. Când a spus pe drept suferim, pentru tâlhăriile noastre, el s-a spovedit, a mărturisit că eu am greşit, şi se întoarce către Mântuitor şi-I spune: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta! Şi Dumnezeu îi spune: Astăzi vei fi cu Mine în Rai.

Deci, în clipa în care eu sunt într-un necaz, unde sunt răstignit, totul mă doare, totul este chin, dacă mă revolt împotriva lui Dumnezeu rămân în chin, revoltându-mă, pentru că nu Dumnezeu m-a urcat pe crucea aceea, ci oamenii ne-au răstignit acolo sau eu, omul. Dar dacă zic: „Doamne, pomeneşte-mă, Doamne, în Împărăţia Ta, pentru păcatele mele, ale omului, ale omenirii, ale oamenilor…”, că noi suntem una toţi, „sufăr ce sufăr, dar Tu pomeneşte-mă întru Împărăţia Ta”, El atunci spune: Astăzi! Nu nu ştiu când… Astăzi vei fi cu Mine în Rai. Şi în clipa aceea eu primesc lumina Raiului, mângâierea Raiului, puterea şi bucuria Învierii pe care eu le trăiesc încă de-acum. Dar noi nu putem să spunem cuvântul acesta: „Pe drept sufăr, Doamne, pomeneşte-mă întru Împărăţia Ta!”, care se spune, aţi văzut, la biserică, înainte de ieşirea cu Sfintelor Daruri.

Pentru mulţi, Crucea este un simbol al morţii. Am văzut multe persoane care sunt oripilate când trec pe lângă un cimitir şi văd mulţimea aceea de cruci.

Pentru că ei văd lemnul, nu văd Învierea, sigur că e groaznic să vezi Crucea şi să nu vezi Învierea. Dar noi, când am pus-o la capul nostru: „Doamne, să am o cruce acolo, să nu mor fără Cruce!”. De ce? Pentru că acesta este semnul şi puterea Învierii. Eu voi învia, pentru că eu cred în Cruce. Faptul că mi-am pus Crucea la cap este mărturisire de credinţă: „Cred, Doamne, că fără jertfa Ta pe Cruce şi fără Învierea Ta eu nu aş fi înviat şi aş fi putrezit, m-ar fi mâncat viermişorii în veci şi m-aş fi făcut doar ţărână”.

Dar eu nu sunt doar trupul acela, care s-a întors în ţărână, eu sunt o făptură, trup şi suflet. Şi, temporar, trupul se desparte, dar el rămâne încă în legătură cu sufletul. Că, altfel, de ce unele trupuri s-ar face moaşte şi altele nu se fac? De ce unele trupuri nu putrezesc dacă sunt sub blestem sau au făcut blestemăţii şi nu au luat dezlegare, de ce nu putrezesc? Pentru că este o legătură între sufletul care se chinuie şi trupul care ar trebui să se odihnească, între sufletul care e la bucurie şi trupul care este. Ştiţi că în mirul care izvorăşte din sfintele moaşte s-au găsit celule albe? Că trupul acela nu e mort, el se odihneşte acolo sau se chinuie…

(Transcriere și adaptare: Carmen Creţu)