A cincea săptămână din Postul Paștilor: creștinii vor participa la primele Denii

Creștinii ortodocși au început cea de-a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post al Paştilor. În biserici se vor oficia, miercuri şi vineri, primele denii din acest an.

Zilele celei de-a cincea săptămâni a Postului îi îndeamnă pe cei ce s-au înjugat la osteneala postirii să persevereze pe drumul curățirii și al postului, pentru a ajunge la izvorul bucuriei depline – întâlnirea cu Hristos Cel înviat, Biruitorul păcatului şi al morții:

Trecând acum înjumătățirea postului, să arătăm lămurit începerea slavei dumnezeiești și să ne sârguim cu căldură, să ajungem la sfârșitul viețuirii virtuoase, ca să luăm desfătarea care nu îmbătrânește (Vecernia zilei de luni, stihira a II-a).

Referindu-se la această perioadă, Sfântul Nicolae Velimirovici ne îndeamnă să-I dăruim Lui întreagă inima noastră, mai cu seamă în acest timp de rugăciune şi pocăinţă, asumându-ne în mod deplin drumul de la suferinţă la bucurie, de la moarte la viaţă:

„În această a cincea săptămână din Postul Mare, tu vei dărui inima ta lui Dumnezeu. Şi când sufletul tău se va linişti, Dumnezeu va trimite Sfântul Duh să primească inima ta, să se sălăşluiască în inima ta şi o ia şi să o călăuzească […]. Bine vei cuvânta această săptămână a Postului Mare şi bine vei cuvânta pe sfinţii lui Dumnezeu, care au rânduit postul. Şi vei mulţumi Maicii tale, Biserica Pravoslavnică, că te-a deprins cu postul. Căci vei vedea câştigul postului, iar postul se va îndreptăţi în faţa minţii tale. Slavă şi mulţumită Domnului în veac şi în veacul veacului. Amin”.

Tot în această săptămână, Biserica a rânduit ca în toate lăcașurile de cult să fie oficiate slujba Deniei Canonului Mare al Sfantului Andrei Criteanul (miercuri) şi a Deniei Acatistului Bunei Vestiri (vineri).

Canonul Sfantului Andrei Criteanul a fost citit și în prima săptămână a Postului Mare, în cadrul Pavecerniței Mari, de luni până joi. Întregul cuprins al Canonului este o rugăciune de pocăinţă, o rugăciune care meditează asupra modului de vieţuire, punând în balanţă vieţuirea de acum şi modul corect de vieţuire al creştinului prin urmarea lui Hristos.

Săvârșită în bisericile ortodoxe în seara zilei de vineri, Denia Acatistului Bunei Vestiri ne amintește de modul miraculos în care Maica Domnului a eliberat orașul Constantinopol în urma unei invazii a perșilor și avarilor. Acatistul Bunei Vestiri este alcătuit din 13 condace şi 12 icoase care descriu şi preamăresc diferitele episoade din viața Maicii Domnului, începând cu momentul Bunei Vestiri.

Cuvântul denie vine de la slavonescul vdenie și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, Denia este Utrenia de a doua zi și se săvârșește seara, în ajun. Această slujbă se săvârșește singură, fiind deosebită de Priveghere, care se săvârșește tot seara, dar este formată din combinarea a trei slujbe: Vecernia, Litia și Utrenia.

Vă recomandăm să citiți și:

(8 Aprilie 2019)

 

De la același autor

Ultimele din categorie