Liturghia Învierii, cel mai important moment liturgic al anului, este trăită de către Biserică cu o mare bucurie. Veşminte luminoase, cântări în tonuri veselitoare, lumânări în mâini şi candele aprinse în suflete, zâmbete pe chipuri. În toiul nopţii, totul explodează de lumină şi bucurie! Însă, ceva aduce şi o umbră de întristare – mai ales în parohiile din mediul urban. Dacă, iniţial, curtea, strada, biserica sunt pline ochi de credincioşi care vin să se bucure de Lumina Sfântă şi care cântă Hristos a Înviat, deodată după citirea Evangheliei, în timpul cuvântării preotului, râuri, râuri de lumină se îndreaptă spre ieşire! Parcă ai vrea să le spui: „Fraţilor, în partea opusă este biserica, unde vă îndepărtaţi?”... An de an se repetă acest fenomen şi an de an chipul părintelui se întristează…

Povestea părintele profesor Constantin Galeriu, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, o experienţă interesantă din anii tinereţii sale. Abia transferat la una dintre parohiile din Piteşti, avea în biserică, duminica, doar câţiva credincioşi. Îşi muncea mintea, cum să umple lăcaşul de cult. Într-o duminică, le-a spus puţinilor credincioşi că, la următoarea slujbă, vor avea un musafir foarte important – însuşi diavolul în persoană! În duminica următoare, dimineaţa, oamenii erau în biserică, în curte, în faţa curţii, în copaci şi pe garduri – doar, doar vor vedea şi ei un diavol. Iar părintele a spus o predică despre cum este mai interesat un demon decât Însuşi Dumnezeu, Care vine şi se întâlneşte cu noi la fiecare Liturghie.

Cam aşa se întâmplă şi în noaptea sfântă. Mulţi dintre noi venim, ne bucurăm de împărţirea luminii, cântăm un Hristos a înviat şi apoi continuăm acasă, cu masa în familie. Nu este neapărat un păcat, dar poate fi o greşeală. În contextul în care familia contemporană nu mai mănâncă la un loc, aşa cum era odată, masa din noaptea de Înviere este deosebit de importantă. Însă, adevărata masă în această noapte este dumnezeiasca Liturghie. Aşa cântăm în Joia cea Mare, „Din ospăţul Stăpânului”, pentru că la slujba din noaptea luminoasă Hristos Însuşi vine şi stă la masă cu noi! La Biserică, nu acasă. Masa în familie se poate muta, pentru a fi mai confortabil, dar şi mai sănătos, duminică dimineaţa.

Cred că cel mai înălţător moment este acela în care primeşti Sfânta Euharistie în cadrul Liturghiei din noaptea Sfintei Învieri. Am văzut sate şi parohii în care aproape toată biserica se împărtăşeşte de Înviere! Apoi, sunt binecuvântate darurile, ouăle roşii şi pasca şi oamenii stau cu toţii la masă, tot în biserică şi ciocnesc salutând cu Hristos a Înviat!

E adevărat, după o săptămână nebună de cumpărături, curăţenie, mâncare şi un pic de timp petrecut şi pe la denii, nu este uşor să rezişti la slujba Învierii. Un părinte contemporan spunea că cei care reuşesc să stea până la sfârşit se aseamănă cu femeile mironosiţe, care au avut curajul să vadă ce s-a întâmplat la mormânt, după seara de vineri. E un curaj de a sta la Liturghia Învierii, dar şi bucuria este pe măsură! Încercăm, oare, să gustăm din bucurie anul acesta?