Este suficient să se mărturisească cineva în fața icoanei? Și este cu putință să creadă cineva, fără să participe la sfintele Taine ale Bisericii?

„Căci unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” (Mt. 18, 20)

Scopul venirii Domnului pe pământ este să întemeieze Biserica Lui. Taina Bisericii, care constituie harul Duhului Sfânt, nu este o noțiune abstractă pe care poate să o trăiască și să o tâlcuiască fiecare cum vrea. Este o realitate concretă a Trupului viu al lui Hristos, care se arată în fiecare moment istoric și în fiecare zonă unde este un Episcop ortodox împreună cu preoții. Aceștia ca urmași ai Sfinților Apostoli au primit puterea de a săvârși Sfintele Taine ale Bisericii. Una dintre acestea este Sfânta Taină a Spovedaniei prin care se dă dezlegarea păcatelor și iertare oamenilor care simt și înțeleg greșelile lor, se pocăiesc și luptă cu toate puterile lor să nu le mai repete în viața lor.

Domnul spune ucenicilor Lui: „Adevărat, adevărat vă spun toate câte veți lega pe pământ vor fi legate și cer și câte veți dezlega pe pământ vor fi delegate și în cer.” (Mt. 18, 18). Și după Învierea Lui iarăși le spune: „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele se vor ierta lor, și cărora le veți ține ținute vor fi” (In, 20, 23).

Domnul într-un mod foarte clar, care nu lasă loc pentru răstălmăciri încredințează puterea și dă puterea de a ierta păcatele oamenilor Apostolilor și urmașilor lor prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Metaniile, lacrimile, rugăciunile, plânsul duhovnicesc, întristarea în fața icoanelor, acasă la noi sau în Biserică și oricare altă lucrare duhovnicească sunt premise bune și necesare pentru a ne exprima pocăința noastră și a cere mila lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, dar ca să se întregească această lucrare a noastră și să primim iertare și dezlegare păcatelor noastre e nevoie să fim conduși în final la Sfânta Taină a Spovedaniei.                      

Trebuie să adăugăm că venirea noastră la părintele duhovnic pentru mărturisire este necesară încă și pentru a ne ajuta prin cunoaștințele lui duhovnicești și prin experiența lui în recunoașterea și înțelegerea mărimii păcatului nostru, lucru care de multe ori nouă ne scapă, și pentru a ne da un sfat și un canon cu privire la modul în care trebuie să ne pocăim, precum și cu privire la felul în care trebuie să avansăm și să creștem în cunoștința adevărului.

Dacă ar fi de ajuns pentru mântuirea noastră o credință generală și nedeterminată, vagă, cum că există Dumnezeu sau că există o Putere superioară, atunci nu ar mai fi fost nici un motiv să vină Domnul pe pământ să ia trup omenesc și să întemeieze Biserica. O asemenea credință generală în existența lui Dumnezeu era și mai înainte de venirea Domnului. Iudeii mai ales credeau într-un Dumnezeu adevărat și țineau Legea Lui. Dar acest lucru constituia o pregătire pentru venirea Domnului în care Dumnezeu desăvârșit a devenit om desăvârșit, ca să înalțe iarăși firea omenească la dumnezeiasca viață de care s-a despărțit prin neascultarea celor întâi zidiți.

(Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)