Monahul Gudiil Avăcăriţei, de la Mănăstirea Neamţ (1892-1971)

Acest părinte vrednic de pomenire, cu nume de arhanghel, a fost toată viaţa portarul Mănăstirii Neamţ. Era din comuna Vânători (Neamţ). În anul 1925 a intrat în nevoinţa călugărească şi a sporit mult în ascultare şi smerenie, încât toţi se foloseau de viaţa lui.

Ascultarea părintelui Gudiil era aceasta: ziua tăia lemne la bucătărie, făcea curăţenie în curte şi hrănea animalele, iar noaptea stătea de strajă la poarta mănăstirii. Şi a împlinit cu sfinţenie această ascultare, fără cârtire şi fără împotrivire. Se ducea oriunde era trimis, asculta ca un copil de fiecare şi făcea toate cu bucurie şi binecuvântare. Pentru aceea îl iubeau toţi părinţii şi se foloseau de smerenia lui.

Aproape o jumătate de secol a stat de veghe părintele Gudiil în poarta Mănăstirii Neamţ, ca o candelă nestinsă. Seara închidea porţile grele de stejar, ducea închinătorii la arhondaric şi suna clopotul de odihnă. La miezul nopţii suna clopotul de Utrenie şi chema părinţii la rugăciune, iar în zorii zilei, iarăşi deschidea porţile mănăstirii, trăgea clopotul de deşteptare şi mergea la biserică.

Părintele Gudiil era încă foarte milostiv şi primitor de străini. Seara aduna închinători şi săraci la el, îi hrănea cu mâncare de la trapeză şi îi odihnea. Iar el aţipea pe o laviţă afară lângă poartă. Dimineaţa îi deştepta şi îi libera cu pace. Dacă îl întreba cineva cum îl cheamă, bătrânul răspundea: „Gudiil monahul şi portarul!”

Spre sfârşitul anului 1971, a zis smeritul ascultător către unul din clerici: 

– Părinte Ioane, în curând mă duc din viaţa aceasta. Te rog să vorbeşti ceva la îngroparea mea.

– Despre ce să vorbesc, părinte Gudiil? 

– Eu toată viaţa am făcut ascultare şi am fost întotdeauna mulţumit.

După două zile, părintele Gudiil şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Aşa s-a săvârşit un mare călugăr al Mănăstirii Neamţ! 

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 639)