Nu putem ajunge în Rai fără osteneli și întristări

Cuvinte duhovnicești

Nu putem ajunge în Rai fără osteneli și întristări

Din Pateric aflăm că vechii asceți, când pentru o perioadă nu aveau nicio greutate sau nicio ispită, ziceau, cu neliniște, că „i-a uitat Dumnezeu” și se simțeau în siguranță numai atunci când dragostea lui Dumnezeu le trimitea încercări.

O suferință gravă a oamenilor contemporani, chiar și a credincioșilor, este lipsa dispoziției de a ridica și de a-și duce propria cruce, și de a-L urma pe Mântuitorul nostru Cel Răstignit.

Vrem binecuvântarea lui Dumnezeu, vrem pacea lui Dumnezeu, vrem cununile mântuirii, vrem Raiul, îi cinstim pe sfinți și pe mucenici, dar nu vrem pătimirea celor rele, nu vrem postul și strâmtorarea înfrânării, nu răbdăm încercările și bolile, nu suferim plecarea din viața aceasta a celor dragi nouă, nu suportăm nedreptățile și izgonirileConfortul și consumismul influențează cadrul vieții noastre duhovnicești.

Însă, precum scrie Sfântul Isaac Sirul, „Nimeni nu a urcat la Ceruri cu răsfățul”. Și înțeleptul Sirah susține: „Fiule! Când vrei să te apropii să slujești Domnului Dumnezeu, gătește-ți sufletul tău spre ispită”.

Ne găsim des în fața realității triste în care, atunci când Dumnezeu permite vreo boală gravă sau vreo altă greutate într-o familie creștină, spre înțelepțire și întărire duhovnicească, părinții nu întârzie să fugă în durerea și disperarea lor la vrăjitori și magi, la bioterapeuți, la iluminați și bio-energeticieni, și predau sufletele lor și ale copiilor lor satanei, în loc să arate o mai adâncă căință și supunere sub voia lui Dumnezeu și să se sfințească în mijlocul încercărilor primite. Este mai bine, scrie Sfântul Nicodim Aghioritul, să moară copilul și să meargă în Rai, decât să-l legăm în plasele satanei și să ajungem în iad. Același lucru este valabil pentru toate celelalte greutăți, cum sunt de exemplu dobândirea copiilor și tulburările vieții conjugale.

De asemenea, cu totul rătăcită și neortodoxă este părerea celor mai mulți creștini de a-și dori o viață cât mai ușoară, „fericită”, și de a cere de la Dumnezeu – pentru că țin unele dintre poruncile Sale: merg la slujbe, țin post, se împărtășesc ș.a. – să le dea succes și reușită în toate problemele lumești.

Din Pateric aflăm că vechii asceți, când pentru o perioadă nu aveau nicio greutate sau nicio ispită, ziceau, cu neliniște, că „i-a uitat Dumnezeu” și se simțeau în siguranță numai atunci când dragostea lui Dumnezeu le trimitea încercări. Recapitulăm: este o rătăcire să căutăm o viață comodă, fără întristări, care nu duce niciodată la Ceruri.

(Arhimandritul Atanasie Anastasiou, Spovedania – Îndrumar, Editura Sofia, București 2004, p. 56)