Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și viaţa sa plină de înfrânări

 

În vara anului 1817, Sfântul Calinic n-a mâncat pâine deloc, timp de 40 de zile, nici legume fierte la foc. Numai seara, după apusul soarelui, mânca câte o felie de pepene şi fructe crude, ca să-şi potolească slăbiciunea firii şi să nu calce porunca stareţului.

Fericitul părinte Calinic, ori de câte ori era ocărât de cineva, grăia de bine; iar pe cel care îl nedreptăţea îndată îl miluia şi îl ajuta cu tot ce putea. Însă la dânsul în chilie altceva nu se găsea, fără numai un ulcior cu apă.

Spuneau părinţii că în chilia sa, cuviosul era atât de liniştit, încât nici ucenicii lui nu-l auzeau ce face, când, adică, se odihnea şi când era la rugăciune.

După mărturia mai multor duhovnici din vremea sa, Cuviosul Calinic săvârşea în timp de 24 de ore 2000 de închinăciuni şi 300 de metanii mari, precum şi pravila cea rânduită fiecărui călugăr la chilie.

Aceiaşi duhovnici ai Mănăstirii Cernica adevereau că Sfântul Calinic, încă din anii tinereţii, primise darul neîncetatei rugăciuni a lui Iisus, prin care se făcuse casă a Duhului Sfânt şi vas al alegerii.

În primăvara anului 1817, Cuviosul Calinic împreună cu Ignatie duhovnicul şi cu un alt călugăr s-au sfătuit să postească desăvârşit tot Postul Mare, până la Sfintele Paşti. Deci, luând binecuvântare de la stareţul mănăstirii, Dorotei, au început această aspră şi mai presus de putere nevoinţă. Dar, din lipsa dreptei socoteli, satana le-a făcut la toţi o grea ispită. Călugărul n-a putut să postească deloc. Ieroschimonahul Ignatie a postit câteva săptămâni, apoi, slăbind foarte tare, s-a îmbolnăvit şi cu greu s-a vindecat. Iar Cuviosul Calinic a postit desăvârşit până în joia Canonului Mare, când a mâncat o jumătate de prescură. Dar, voind să împlinească cele 40 de zile de post, asemenea Mântuitorului şi sfinţilor de demult, s-a îmbolnăvit de o cumplită ameţeală de cap şi slăbire a firii, încât n-a mai ştiut nimic de sine până în Duminica Tomei. Pentru aceasta, stareţul Dorotei era foarte mâhnit, crezând că nu va mai scăpa cu viaţă. 

Însă, cu darul lui Dumnezeu, Cuviosul Calinic şi-a venit din nou în simţire, spre bucuria stareţului şi a tot soborul. Din ceasul acela, părintele Dorotei i-a rânduit să ţină toată viaţa calea cea împărătească. Adică să se împărtăşească zilnic din masa cea de obşte la trapeză. Deci, făcând ascultare, părintele Calinic mânca zilnic cu fraţii la masă, fără să mai aibă nimic de mâncare la chilie sau să guste ceva fără binecuvântare. Cu toate acestea, din postirea cea de 40 de zile, cuviosul a rămas cu o permanentă durere de cap, pe care a simţit-o până la obştescul său sfârşit.

În vara aceluiaşi an, Sfântul Calinic n-a mâncat pâine deloc, timp de 40 de zile, nici legume fierte la foc. Numai seara, după apusul soarelui, mânca câte o felie de pepene şi fructe crude, ca să-şi potolească slăbiciunea firii şi să nu calce porunca stareţului.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 413-414)

De la același autor

Ultimele din categorie