Sfântul Ioan Arhiepiscopul ‒ de ce era numit „cel sfânt şi minunat”?

 

În anul 1574, năvălind păgânii, au prădat numeroase sate şi mănăstiri din centrul Moldovei. Atunci, mulţi oameni au scăpat de moarte cu rugăciunea şi milostenia Cuviosului Ioan. Căci adunându-se mii de săteni în curtea mănăstirii de frica turcilor, blândul egumen i-a adăpostit, i-a hrănit şi i-a mângâiat pe toţi cu nădejdea milei lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Arhiepiscopul de la Mănăstirea Râşca (secolele XVI-XVII)

Acest ierarh sfânt al Bisericii Ortodoxe Române era de loc din ţinutul Sucevei. Părinţii săi se numeau Gheorghe şi Anastasia. Prin anul 1560 a intrat, ca fiu duhovnicesc al episcopului Macarie de Roman, în obştea Mănăstirii Râşca, ajungând mai târziu egumen şi duhovnic. Între anii 1598-1605 a fost episcop de Huşi; apoi episcop de Rădăuţi, între anii 1605-1608, când este ales mitropolit al Moldovei. El însă, renunţând la scaun, se retrage la mănăstirea de metanie şi după puţin timp se mută la cele veşnice. Viaţa sa, atât de sfântă, ne rămâne în mare parte necunoscută, fiind ascunsă în Hristos. Cel dintâi care l-a făcut cunoscut şi l-a cinstit ca sfânt a fost evlaviosul Mitropolit Dosoftei al Moldovei.

Cuviosul Ioan de la Râşca, „arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”, cum l-a numit Mitropolitul Dosoftei, a fost chemat de Hristos din tinereţe la viaţa călugărească, având ca dascăl şi povăţuitor pe episcopul Macarie de Roman, care i-a fost egumen şi duhovnic. De la el a învăţat cunoştinţa cărţii, iar de la cuvioşii duhovnici şi sihaştri din munţi a învăţat lucrarea cea îngerească a rugăciunii inimii şi paza minţii de gândurile cele deşarte, care vin de la diavoli. Astfel, în puţină vreme, a împlinit ani îndelungaţi, ajungând la măsura bărbatului desăvârşit.

Acest vas ales al Duhului Sfânt avea, îndeosebi, două mari fapte bune: rugăciunea curată însoţită de lacrimi şi o negrăită dragoste pentru Hristos şi pentru oameni. Prin aceste două bunătăţi a biruit toate ispitele vrăjmaşilor şi, curăţindu-şi mintea şi inima, a ajuns purtător de Hristos, plin de blândeţe şi smerenie. În acea vreme nu era altul mai sporit ca el în mănăstirile Moldovei. Era încă mare lucrător şi dascăl al rugăciunii inimii.

Învrednicindu-se de darul preoţiei, Cuviosul Ioan s-a făcut egumen şi mare părinte duhovnicesc în Mănăstirea Râşca, căci pe toţi îi miluia şi îi mângâia cu alese cuvinte duhovniceşti şi îi povăţuia spre urcuşul cel duhovnicesc prin însăşi pilda vieţii sale. Acest egumen a adunat în jurul său numeroşi călugări şi a desăvârşit lucrarea duhovnicească începută de episcopul Macarie la Râşca. Cerceta, de asemenea, pe sihaştrii din munţii Râşcăi, le aducea Preacuratele Taine şi zăbovea la chiliile lor, mai ales în sfintele posturi, căci în sufletul lui se odihnea Hristos. Sub povăţuirea acestui sfânt egumen, Mănăstirea Râşca ajunsese la cea mai înaltă înflorire duhovnicească.

Pentru o nevoinţă aleasă ca aceasta, Cuviosul Ioan s-a învrednicit de darul facerii de minuni şi al înainte-vederii. Din această pricină, mulţi credincioşi de prin sate alergau la chilia lui, îi cereau sfintele rugăciuni, îşi mărturiseau păcatele şi primeau sănătate, căci era părinte sufletesc al tuturor şi toţi îl cinsteau ca pe un sfânt bărbat şi plin de har.

În anul 1574, năvălind păgânii, au prădat numeroase sate şi mănăstiri din centrul Moldovei. Atunci, mulţi oameni au scăpat de moarte cu rugăciunea şi milostenia Cuviosului Ioan. Căci adunându-se mii de săteni în curtea mănăstirii de frica turcilor, blândul egumen i-a adăpostit, i-a hrănit şi i-a mângâiat pe toţi cu nădejdea milei lui Dumnezeu. Apoi, cunoscând cu duhul că şi Mănăstirea Râşca va fi jefuită de turci, a făcut cuviosul priveghere de toată noaptea împreună cu tot soborul, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a împărtăşit poporul cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Iar în zorii zilei, binecuvântându-i, le-a dat hrană şi i-a trimis să se ascundă în munţi. În urmă, marele stareţ a luat clopotele ctitoreşti şi le-a aruncat în iazul mănăstirii pentru a nu le topi păgânii. Asemenea şi odoarele îngropându-le, a luat icoana Sfântului Ierarh Nicolae, patronul acestui sfânt lăcaş şi, îngenunchind, a înconjurat biserica împreună cu părinţii. Apoi, sărutându-se unii cu alţii, s-au risipit în munţi, la chiliile fericiţilor sihaştri şi acolo au zăbovit ca la trei ani, până s-a liniştit ţara.

Văzând mitropolitul şi domnul Moldovei nevoinţa Cuviosului egumen Ioan, în anul 1598 l-au ales episcop de Huşi, împotriva voii sale, păstorind bine turma lui Hristos timp de 7 ani, căci ducea aceeaşi petrecere ca la mănăstire şi era mereu înconjurat de popor. A păstorit şi Episcopia Rădăuţilor încă trei ani. Apoi, fiind ales mitropolit al Moldovei şi iubind mai mult liniştea şi rugăciunea decât cinstea cea trecătoare, Cuviosul Arhiepiscop Ioan, cerându-şi iertare, s-a retras la fericita linişte de la Râşca. Aici, mai trăind puţin în rugăciune şi smerenie, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos.

Sfinte Ierarhe Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii!

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 181-182)

De la același autor

Ultimele din categorie