Părintele Ioanichie Bălan: Ce rol are duhovnicul pentru sporirea duhovnicească a creștinului?

Părintele Dumitru Stăniloae: Are un foarte mare rol. Cei mai buni fii ai Bisericii au fost formați de cei mai iscusiți duhovnici. Dar pentru aceasta se cere să jertfească timp și căldură duhovnicească din inimă pentru fiecare, ducându-l pe drumul învățăturii evanghelice, începând cu fiecare, cu răbdare, de unde se află.

Părintele Ioanichie Bălan: Care sunt efectele Sfintei Împărtășanii?

Părintele Dumitru Stăniloae: Prin Sfânta Împărtășanie primim Trupul Cel Înviat al lui Hristos Cel Înviat, ca arvună a învierii noastre. Și pentru că primim toți același Trup al lui Hristos, ne unim și noi întreolaltă. De aceea, Sfânta Liturghie și Euharistie întrețin în gradul cel mai înalt unitatea Bisericii.

Părintele Ioanichie Bălan: În ce măsură Sfânta Împărtășanie ajută la îndumnezeirea omului? În acest scop se poate recomanda o mai deasă împărtășanie?

Părintele Dumitru Stăniloae: Sfânta Împărtășanie ajută la îndumnezeirea noastră, dacă este primită cu credință, cu pocăință și dacă facem și noi efort spre faptele bune, ca prin puterea Trupului Înviat al lui Hristos să putem înainta spre o viață asemenea lui Hristos Cel Jertfit și Înviat. Împărtășania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul și sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul și Sângele Cel Curat și Înviat al lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinților în curăție, în dragoste, în duh de jertfă și în puterea de a învia spre viața de veci, întru fericire. Astfel, devenim tot mai mult fii ai Tatălui după har și frați între noi, în Hristos.

Părintele Ioanichie Bălan: Ce părere aveți despre unii preoți care acordă fără canon prea des Sfânta Împărtășanie? Nu cumva prin această practică ne apropiem de cea catolică și desacralizăm cele sfinte?

Părintele Dumitru Stăniloae: Sfânta Împărtășanie se dă credincioșilor care n-au căzut din credință și au primit iertarea păcatelor grele prin Taina Spovedaniei. Unele dintre aceste păcate cer după mărturisirea lor un timp mai îndelungat de pocăință după săvârșirea lor: ucideri, avorturi. Cei care trăiesc în desfrâu sau necununați, chiar dacă arată această stare a lor unui duhovnic, nu pot fi primiți la Sfânta împărtășanie atâta timp cât continuă să se afle în această stare. Credincioșii fără păcate foarte grele se pot împărtăși de mai multe ori pe an, dar numai după spovedanie. E o tradiție a Bisericii să acorde acestor credincioși spovedania de patru ori pe an, în cele patru posturi mari: Postul Paștilor, al Crăciunului, al Adormirii Maicii Domnului și al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cei mai râvnitori și cu o viață cât mai curată se pot împărtăși și mai des, dar totdeauna după spovedanie, și cu cel puțin patru zile de post anterior, dintre care numai două sunt de post deosebit (Miercuri-Vineri). O hotărâre a Sinodului din Constantinopol, la sfârșitul secolului XVIII, când se născuse o discuție dacă e bine să se împărtășească cineva mai des sau mai rar, a hotărât că se poate și una și alta, dar totdeauna după spovedanie.

Gândindu-ne la tradiția din timpurile de la început ale Bisericii și la îndemnul dat prin preot la fiecare Liturghie: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!”, se pare că s-ar cuveni ca să nu rămână nici o Sfântă Liturghie la care să nu se împărtășească câțiva credincioși dintre cei cu o viață curată. Dar credem că nu e bine să se împărtășească toți credincioșii sau foarte mulți la fiecare Sfântă Liturghie, fără spovedanie și fără post, chiar dacă ei se socotesc lipsiți de păcate grele. Aceasta poate duce la un automatism lipsit de simțire al primirii Sfintei Împărtășanii. Trebuie să trăim cu cutremur acest moment, atât din pricina obișnuinței noastre cu tot felul de gânduri, de critici ale altora, de supărări cu alții, cât și din conștiința că ne împărtășim cu Trupul Preacurat al Domnului cerului și al pământului și cu Preascump Sângele Lui.

Pentru poporul nostru, mai ales pentru cel de la sate, Sfânta Împărtășanie este o mare sărbătoare, care ridică această zi peste toate celelalte de peste an. Toți oamenii se pregătesc cu multe rugăciuni, se îmbracă cu haine nefolosite alte dăți, se iartă toți unii cu alții, se feresc în acea zi cât mai mult de la grijile obișnuite ale vieții.

Părintele Ioanichie Bălan: Ce fapte bune ar trebui să facă credincioșii înainte de Sfânta Împărtășanie? Dar după aceea?

Părintele Dumitru Stăniloae: Credincioșii trebuie să se împace cu cei cu care sunt supărați înainte de primirea Sfintei Împărtășanii; să ceară iertare celor pe care i-au supărat și să ierte pe cei care le-au pricinuit supărări, dacă sunt apropiați aceia sau accesibili telefonic, prin comunicare personală; iar dacă nu, ștergând din sufletul lor orice urmă de mâhnire, și odată cu aceasta rugându-se pentru ei. Aceasta înseamnă să se împărtășească „cu cuget curat”. Dacă sunt oameni lipsiți în jurul lor, e bine, dacă pot, să-i ajute; dacă sunt bolnavi, bătrâni, fără nimeni lângă ei, să-i cerceteze. Să împlinească sfaturile ce le sunt date de duhovnic.

Părintele Ioanichie Bălan: Spuneți-ne ceva despre bucuria duhovnicească pe care o primesc credincioșii după Sfânta Împărtășanie. Nu este o arvună a bucuriei cerești?

Părintele Dumitru Stăniloae: Credincioșii trăiesc după Sfânta Împărtășanie liniștea de a fi iertați de Dumnezeu, bucuria de a simți pe Hristos în ei, de a nu mai fi închiși într-o viață pur pământească. Au bucuria de a se simți împăcați cu toți oamenii, de a-i înțelege și iubi pe toți. Ea este de fapt o arvună a bucuriei cerești, când fiecare va fi ca un frate al tuturor și ca un fiu iubit al Tatălui Ceresc și frate iubit al lui Hristos.

Părintele Ioanichie Bălan: În concluzie, care sunt cele mai importante efecte, daruri, pe care ni le aduce Sfânta Împărtășanie?

Părintele Dumitru Stăniloae: Învățătura Bisericii afirmă că Sfânta Împărtășanie ni se dă „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”, adică spre viața de veci întru fericire. Căci Trupul și Sângele Preacurate ale lui Hristos șterg din ființa noastră păcatele din știință și din neștiință pe care n-am reușit să le mărturisim, iar veșnicia Trupului Înviat al Domnului, scăpat de coruptibilitate, pune și în sufletul nostru puterea refacerii trupului nostru întru nestricăciune și fericire la învierea cea de obște. Iertarea și ștergerea în profunzime a tuturor păcatelor noastre ne vine din starea de fii ai Tatălui Ceresc, pe care o primim din întipărirea în noi a Trupului Fiului Său Cel Unul Născut, și tot această stare ne asigură și viața de veci întru deplina fericire a ființei noastre întregi. Iertarea păcatelor întru profunzime echivalează cu o „întărire” a noastră, care am suferit o slăbire prin păcate, și cu o „tămăduire” a bolilor mai mult sau mai puțin vădite ale sufletului și ale trupului, ce ne-au venit în forma și de pe urma păcatelor. Această tămăduire și întărire (afirmată de rugăciunile dinainte și de după împărtășire), a trupului și mai ales a sufletului, va da și ea putere sufletului să-și refacă trupul la învierea cea de obște, ca și puterea de durată veșnică și fericită a persoanei noastre.

Dar Sfânta Împărtășanie, aducând aceste efecte în om, îi dă calitatea de moștenitor al Împărăției Cerurilor, odată ce e unit cu Hristos, Care a devenit și ca om Fiul Împăratului acestei Împărății, adică al Tatălui. Calitatea de fiu al Tatălui, al Împăratului Veșnic, [calitatea de] moștenitor al Împărăției, împreună cu Fiul Cel Unul Născut, îi dă omului și îndrăznirea către Tatăl în toate cererile pe care le face. El își despovărează conștiința de păcate, de frica de rob, păstrând doar sfiala de fiu. Nu se mai simte osândit, supus judecății. De aceea, cere Tatălui încă dinainte de împărtășire să-l învrednicească să-i spună cu îndrăznire Tată. Iar toate aceste simțiri și calități le primește credinciosul pentru că a primit și duhul de fiu de care e plin Trupul lui Hristos (Rugăciunea preotului înainte de Tatăl nostru).

(Ieromonahul Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, vol I, 1984, p. 184; vol II, 1984, pp. 64-66)