Rânduiala citirii Psaltirii

Rugăciuni

Rânduiala citirii Psaltirii

De ești preot, începi așa:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Iar de nu ești preot, zi:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește‑ne pe noi. Amin.

Apoi se zic rugăciunile începătoare: Împărate ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...

Apoi aceste tropare, glasul al 6‑lea:

Miluiește‑ne pe noi, Doamne, miluiește‑ne pe noi, că nepricepându‑ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește‑ne pe noi.

Slavă...

Cinstita prăznuire a prorocului Tău, Doamne, cer arată Biserica Ta; că îngerii împreună cu oamenii se veselesc. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, în pace îndreptează viața noastră.

Și acum...

Multe sunt mulțimile păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu; dar către tine năzuiesc, Curată, căutând mântuire: cercetează neputinciosul meu suflet și te roagă Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să‑mi dea iertare de răutățile ce am făcut, ceea ce ești una binecuvântată.

Apoi Doamne miluiește (de 40 de ori) și se fac închinăciuni câte vei voi. Apoi rostește rugăciunea aceasta:

Întru tot Sfântă Treime, Dumnezeule și Făcătorule a toată lumea, ajută‑mi și îndreptează inima mea, să încep cu înțelepciune și să sfârșesc cu fapte bune acești Psalmi insuflați de Dumnezeu, pe care Duhul Sfânt i‑a rostit prin gura lui David și pe care și eu, nevrednicul, voiesc să‑i rostesc acum. Dar, cunoscându‑mi nepriceperea și căzând înaintea Ta, mă rog Ție și cer ajutor de la Tine: îndreptează mintea mea, Dumnezeule, și‑mi întărește inima, să nu mă îngreunez de graiurile gurii, ci să mă veselesc de înțelegerea cuvintelor și să mă gândesc la lucrarea faptelor bune, ca luminându‑mă cu faptele cele bune, să mă învrednicesc la Judecată de șederea de‑a dreapta Ta, împreună cu toți aleșii Tăi. Deci, binecuvântează‑mă, Stăpâne, ca din inimă să rostesc cu limba mea așa:

Și să începi a citi Psaltirea încet și cu multă luare‑aminte, fără să te grăbești și cugetând mereu, ca să înțelegi și cu mintea cele ce citești.

 

Rânduiala citirii Psaltirii

Catisma întâi

Catisma a doua

Catisma a treia

Catisma a patra

Catisma a cincea

Catisma a șasea

Catisma a șaptea

Catisma a opta

Catisma a noua

Catisma a zecea

Catisma a unsprezecea

Catisma a douăsprezecea

Catisma a treisprezecea

Catisma a paisprezecea

Catisma a cincisprezecea

Catisma a șaisprezecea

Catisma a șaptesprezecea

Catisma a optsprezecea

Catisma a nouăsprezecea

Catisma a douăzecea

Cum se citește Psaltirea la sfintele slujbe

Rugăciunile lunii Octombrie

Calendar ortodox
7 Octombrie