Rugăciune pentru căsătorie

Rugăciuni

Rugăciune pentru căsătorie

Doamne, Dumnezeul milostivirilor și a toată bunătatea, Cel Ce împlinești cererile celor ce Te cheamă cu credință, ascultă și nevrednica mea rugăciune. Doamne, în mâinile Tale este viața mea și fără de Tine nu pot să-mi împlinesc viața, nici să mă bucur cu adevărat de ea. Știind aceasta și dorind a mă căsători, Te rog ajută-mi să-mi găsesc soțul (soția) rânduit(ă) de Tine, alături de care să-mi trăiesc viața pe care de la Tine o am și pentru care îți mulțumesc.

De multe ori, ispita singurătății mi-a rănit inima, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în sufletul meu. Cu toată tăria credinței vin la Tine, Doamne. Tu ești singura mea Nădejde. Tu ești Întărirea mea. Tu ești Lumina vieții mele. Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu mă poți ajuta. Ajută-mă să am și eu o familie bineplăcută Ție, o familie peste care să se reverse mulțimea binecuvântărilor Tale.

Ferește-mă de rătăcirile minții, luminează-mă și mă înțelepțește ca să nu fac o alegere greșită. Ferește-mă de oameni care caută numai pe cele materiale și de cei atrași spre patimile desfrâului, beției și lenevirii. Să nu mă înșele frumusețea trupului cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumusețea sufletească.

Doamne, Te rog să nu mă orbească dragostea pătimașă, nici să mă biruie patimile și poftele rele. Tu știi nepriceperea și mărginirea minții mele. Cu harul Tău, izbăvește-mă de slăbiciunile pe care le am. Iubitorule de oameni, vino în ajutorul meu și-mi dăruiește înțelepciune și dreaptă judecată, întărește-mi voința în bine și-mi curăță simțurile mele. Fă să râvnesc din tot sufletul să am o familie sfântă, întemeiată pe piatra credinței adevărate și a iubirii nefățarnice și curate, nesupusă plăcerilor lumii trecătoare, ca să-mi fie izvor de bucurii și de mântuire.

Nu mă lăsa, Doamne, să alerg după lucrurile înșelătoare cu care ne ademenește această lume, ci să caut iubirea pe care Tu ai binecuvântat-o la nunta din Cana Galileii. Să-mi fie familia prilej de a-Ți mulțumi în toate zilele vieții mele. La vreme potrivită, dăruiește-ne copii sănătoși și cinstiți, plini de darurile Duhului Sfânt, ca să ne umple casa de bucurii curate și sfinte.

Doamne, ajută-mă să înțeleg că nu trebuie să aștept totul numai de la Tine, ci că și eu sunt dator să fac ceea ce ține de mine: să mă rog Ție cu stăruință, zi de zi; să cercetez Sfânta Ta Biserică și să am încredere în învățătura și în rugăciunile ei; să mă spovedesc cât mai des, mărturisindu-mi fără fățărnicie și deplin păcatele și cu hotărâre să-mi îndrept greșelile, îndreptându-mi firea și călăuzindu-mă după înțelepciunea poruncilor dumnezeiești.

Ajută-mă, Doamne, ca, prin simțirile și cuvintele mele, prin faptele și prin toată purtarea mea, să mă fac locaș bineplăcut Ție, pentru ca Tu să lucrezi mereu în sufletul meu. Că Tu ești Cârmuitorul vieții mele și Ție slavă înalț acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!

Calendar ortodox
15 Februarie

glas 3, voscr. 3