Rugăciune către Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

17 Martie

O, mare bineplăcute al lui Hristos, sfinte omu­le al lui Dumnezeu Alexie, care cu sufletul stai în cer înaintea Tronului Domnului, iar pe pământ săvârşeşti minuni felurite cu harul cel dat ţie de Sus! Caută cu milostivire spre cei ce stau înaintea sfintei tale icoane şi se roagă cu umilinţă, cerând de la tine ajutor şi acoperire. Tinde spre Dom­nul Dumnezeu, rugându-te, cinstitele tale mâini şi cere pentru noi de la Dânsul lăsarea greşalelor noastre celor de voie şi celor fără de voie, pen­tru cei bolnavi vindecare, pentru cei năpăstuiţi ocrotire, pentru cei necăjiţi mângâiere, pentru cei aflaţi în restrişti grabnic ajutor, iar pentru toţi cei ce te cinstesc sfârşit paşnic şi creştinesc al vie­ţii şi răspuns bun la Infricoşătoarea Judecată a lui Hristos.

Aşa, bineplăcutule al lui Dumnezeu, nu fă de ruşine nădejdea noastră, pe care după Dumnezeu şi după Născătoarea de Dumnezeu la tine o punem, ci fii nouă ajutător şi acoperitor spre mântuire, ca primind, cu rugăciunile tale, har şi milostivire de la Domnul, să preaslăvim iubirea de oameni a Tatălui şi a Fiului şi a Sfân­tului Duh, Unuia Dumnezeu în Treime slăvit şi închinat, precum şi sfânta ta mijlocire, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.