Schitul Sfânta Ana – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos

Schitul Sfânta Ana este cea mai mare aşezare de sihaştri athoniţi, situată pe o vale abruptă, în partea de sud-est, sub vârful Athos. În cele peste 40 de chilii (case cu două, până la opt camere) locuiesc 70 de sihaştri greci şi doi români.

Plecăm spre vârful Muntelui, la Schitul Sfânta Ana. Pe mare adie un vânt cald. Vârful Athosului stă ascuns în ceaţă şi nori. La zece minute trecem pe lângă o mică sihăstrie numită „Schitul Nou” (Nea Schiti), cu peste 20 de chilii călugăreşti grupate în jurul unei biserici, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Aici se nevoiesc 40 de sihaştri iubitori de Hristos. Întregul platou al sihăstriei este îmbrăcat în tufişuri, livezi de măslini şi portocali, şi mici grădini de legume şi viţă-de-vie. Schitul are viaţă idioritmică.

Coborâm în micul chei. Schitul Sfânta Ana este cea mai mare aşezare de sihaştri athoniţi, situată pe o vale abruptă, în partea de sud-est, sub vârful Athos. În cele peste 40 de chilii (case cu două, până la opt camere) locuiesc 70 de sihaştri greci şi doi români. Părinţii de aici duc viaţă de sine şi se hrănesc din lucrul mâinilor lor. Pictează icoane, fac fesuri şi flanele, sculptează, cos haine şi veşminte, prepară tămâie şi altele. Aceste produse le vând fie pe la chilii, fie le trimit la Careia, şi în schimb primesc hrană şi îmbrăcăminte.

Urcăm panta muntelui pe uliţe foarte înguste cu caldarâm de piatră. Pe aici cară mularii desagii cu alimente la călugări. Totul este piatră. Dar nu lipsesc nici legumele, viţa-de-vie, portocalul, lămâiul, măslinul. După o oră de urcuş ajungem la biserica schitului şi ne închinăm la piciorul Sfintei Ana, ce se păstrează aici cu mare sfinţenie. În fiecare sărbătoare cei peste 70 de sihaştri se adună la biserică, fac priveghere de toată noaptea, ascultă Sfânta Liturghie şi primesc Sfintele Taine. Peste săptămână îşi fac pravila la chilii, căci fiecare chilie are şi câte un mic paraclis.

De la biserică mergem la un vestit iconar, ieromonahul Gavriil. Admirăm talentul şi icoanele lucrate de el, care se aseamănă atât de mult cu vechile noastră icoane. Vizităm mai multe chilii şi poposim la chilia părintelui Leontie, vestit pentru fesurile şi flanelele lucrate de el şi de ucenicii lui. Cumpărăm tămâie pentru casă şi coborâm.

Regretăm că nu putem ajunge la cei doi pustnici români, monahii Nectarie şi Ioachim, care se nevoiesc într-o chilie cu totul săracă, sus, spre vârful Athosului. Ne trebuie încă o oră să urcăm până la ei. Sunt amândoi de peste 75 de ani, de loc din judeţul Botoşani, şi se nevoiesc aici în cea mai mare sărăcie, de 50 de ani. Îşi câştigă hrana făcând linguri de lemn sau lucrând cu ziua pe la mănăstiri.

Coborâm la ţărm şi ne reîntoarcem.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 470-471)

De la același autor

Ultimele din categorie