Sfaturi pentru cei care doresc viață de mănăstire
Într-un manuscris vechi, Sfinţii Părinţi recomandau douăsprezece porunci fraţilor şi călugărilor din mănăstiri pentru a se mântui. Rugăciunea permanentă, postul, spovedania, Sfânta Împărtăşanie, smerenia, citirea cărţilor sfinte, ascultarea necondiţionată şi răbdarea sunt cele mai importante fapte bune care îi ajută pe frații de mănăstire să urce spre Hristos. Însă exemplul personal al stareţului şi al duhovnicilor îi îndeamnă cel mai mult să se lupte şi să-i ajungă din urmă.
În mănăstiri, fraţii se bucură că au fost chemaţi de Hristos din noianul păcatelor, al ispitelor şi al tuturor influenţelor rele ce vin de la diavoli. Aici au ajuns la limanul mântuirii. Aici se află în corabie împreună cu Hristos şi pot cel mai uşor să crească şi să se desăvârşească pe calea mântuirii. Rugăciunea permanentă, postul, spovedania, Sfânta Împărtăşanie, smerenia, citirea cărţilor sfinte, ascultarea necondiţionată şi răbdarea sunt cele mai importante fapte bune care îi ajută să urce spre Hristos. Însă exemplul personal al stareţului şi al duhovnicilor îi îndeamnă cel mai mult să se lupte şi să-i ajungă din urmă.
Am citit într-un manuscris vechi că Sfinţii Părinţi recomandau douăsprezece porunci fraţilor şi călugărilor din mănăstiri pentru a se mântui. Să le citesc pe rând:
a. Nu avea prietenie cu femeie, ca să nu arzi de focul ei.
b. Nu avea dragoste spre copii tineri, ca să nu cazi în laţul diavolului.
c. Nu avea prietenie cu mai-marele tău, ci te supune şi ascultă porunca lui, iar după faptele lui rele nu face.
d. Nu ieşi adeseori în lume, nici să zici în tine că ai ochiul sufletului curat, că foarte curând îl vei face pe el necurat.
e. Nu bea vin cu dulceaţă întru beţie, ca să nu cazi în urâciunea lui Dumnezeu.
f. Nu mânca de trei ori pe zi, ca să nu se întărească trupul tău şi se va scula cu război tare asupra ta.
g. Nu închide celui străin uşa ta, ca să nu-ţi închidă şi Dumnezeu ţie uşa Sa, căci „cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura vouă”, zice Domnul.
h. Cercetează pe cel bolnav şi neputincios, ca să te cerceteze şi pe tine Dumnezeu, cu darul şi cu mila Sa.
i. Nu dormi mult, ci fii treaz şi te roagă lui Dumnezeu, ca să poţi scăpa de laţurile vrăjmaşului.
j. Slujbele sfintei biserici păzeşte-le cu mare osârdie, că zice Domnul: „Pe cel ce Mă preamăreşte pe Mine şi Eu îl voi preamări pe el”.
k. Păzeşte întru curăţie şi sfinţenie trupul tău şi orice vei cere de la Dumnezeu în curând vei lua.
l. Nu cerca să ai ceva mai mult decât îţi trebuie, ci toate să-ţi fie măsurate cu măsură, după trebuinţă.
Aceste porunci de le vom păzi, părinţilor, ne vom mântui în Domnul!
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 688-689)
Cuviosul Ioan Sihastrul – mare duhovnic, dascăl al liniștii și al rugăciunii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro