Spovedanie „din an în Paști”?

Găsim în catehismele noastre recomandarea ca orice credincios să se mărturisească măcar în cele patru posturi mari de peste an. Din păcate, acest îndemn este înţeles de foarte mulţi ca indicând un maximum de spovedanii, patru, care se pot face într-un an, în loc de a-l înţelege ca pe un minim absolut necesar. Aşa am ajuns în trista situaţie în care unii (de fapt, cam cei mai mulţi) vin să se spovedească doar în Postul Mare şi sunt absolut convinşi că şi-au făcut „datoria” de creştin.

Postul Mare reprezintă o perioadă în cuprinsul căreia ne preocupăm mai mult de viaţa duhovnicească. Chiar şi cei care nu ajung prea des la biserică în restul anului simt un imbold lăuntric în a se apropia, pe parcursul acestor săptămâni, mai mult de Dumnezeu, prin rugăciune, prin postire, prin milostenie, prin participare la sfintele slujbe. Spovedania ocupă un loc important în acest context, de aceea găsim în catehismele noastre recomandarea ca orice credincios să se mărturisească măcar în cele patru posturi mari de peste an. Din păcate, acest îndemn este înţeles de foarte mulţi ca indicând un maximum de spovedanii, patru, care se pot face într-un an, în loc de a-l înţelege ca pe un minim absolut necesar. Aşa am ajuns în trista situaţie în care unii (de fapt, cam cei mai mulţi) vin să se spovedească doar în Postul Mare şi sunt absolut convinşi că şi-au făcut „datoria” de creştin. Evident, vor să se şi împărtăşească, deşi se spovedesc în mare grabă, cele câteva minute în care îngenunchează sub epitrahil nefiind, cu siguranţă, suficiente spre a aborda toate păcatele pe care le săvârşeşte un om de-a lungul unui an.

***

Într-un fel, vina pentru această nedorită stare de fapt aparţine păstorilor de suflete, căci rareori auzi prin biserici îndemnuri către credincioşi de a se spovedi nu doar în posturi, ci şi în afara lor. De aceea, consider că una dintre priorităţile pastoraţiei trebuie să fie şi aceea de a avea un program de spovedanie săptămânal, indiferent dacă este perioadă de post sau nu. Am introdus acest program la parohia la care slujesc şi pot să vă spun că nu există, de atunci, săptămână în care să nu vină la scaunul de spovedanie minimum 70-80 de persoane (în posturi sunt mult mai mulţi). Experienţa aceasta m-a făcut să apreciez şi mai mult rolul pe care Taina Sfintei Spovedaniei îl are în viaţa noastră duhovnicească. Legătura constantă, săptămânală a credinciosului cu Taina Pocăinţei, cum mai este numită, i-a ajutat pe unii să învingă anumite patimi, pe alţii să sesizeze probleme sufleteşti mai vechi, dar care îşi făceau încă simţită prezenţa în viaţa lor şi, mai ales, pe fiecare dintre ei, să întărească mai mult relaţia cu Dumnezeu, sporind duhovniceşte.

***

Este esenţial ca duhovnicul să practice ceea ce propovăduieşte în biserică sau sfătuieşte la scaunul spovedanie. Aşa cum un copil este format nu de ceea ce îi spun părinţii, ci mai ales de ceea ce vede el la părinţii săi făcând, tot aşa duhovnicul trebuie să fie nu doar un „factor de decizie” în viaţa duhovnicească a credinciosului, ci mai ales un model care să inspire. De asemenea, e foarte important să se creeze o legătură de încredere între cel care se spovedeşte şi duhovnicul său. Toată lumea ştie că duhovnicul are datoria să păstreze secretul spovedaniei, chiar şi cu preţul de a-şi pierde viaţa. Şi aşa şi este. Dar şi ucenicul are această datorie, de a nu divulga cele primite de la duhovnic într-un astfel de moment. De ce? Pentru că diavolul nu are acces la convorbirea de la scaunul de spovedanie, nu ştie ce sfat a primit ucenicul (e un soi de „ecranare” acolo, Duhul Sfânt ţine aceste duhuri departe de dialogul nostru de taină). Dacă ucenicul spune altora ce sfaturi a primit, procedează precum un militar care divulgă un secret, o strategie ce poate ajunge la duşmanii cu care se luptă, diavolul având, de data aceasta, acces la discuţia noastră purtată în afara Tainei Sfintei Spovedanii. Şi va şti, pe cale de consecinţă, acest vrăjmaş neîmpăcat al omului, unde şi cum să ne ispitească mai mult pentru a cădea şi a nu putea împlini cele rânduite de duhovnic.

***

Fără a avea un duhovnic şi o relaţie constantă cu acesta la scaunul de spovedanie, nu avem cum să înaintăm pe drumul spre Împărăţie. Între foarte multele beneficii, aş încheia prin a evidenţia importanţa pe care o are îndrumarea duhovnicească pentru cel care doreşte darul discernământului. Acest dar nu poate fi primit decât numai de la Dumnezeu, Căruia ne încredinţăm cu totul, punând înaintea Sa tot ceea ce simţim sau ne vine în minte. Când Îl vom crede mai mult pe Dumnezeu decât pe noi înşine, când vom crede mai mult cuvintelor Lui decât stărilor noastre sufleteşti sau gândurilor noastre, atunci Se va milostivi Domnul şi ne va face darul acesta minunat al discernământului duhovnicesc. După o perioadă de, să-i zicem, „sevraj existenţial”, începem a ne dumiri, a ne limpezi cu privire la propria noastră viaţă. Ruperea de modul egoist şi egocentric de a trăi şi lipirea de voia lui Dumnezeu, lucrată şi trăită în cadrul relaţiei cu duhovnicul, e singura care ne aduce adevărata cunoaşterea de sine, eliberându-ne de cântecul ademenitor, de sirenă, al acestei lumi. Iată doar unul dintre numeroasele motive pentru care spovedania nu trebuie făcută doar „din an în Paşti”.

De la același autor

Ultimele din categorie