Amestec de plante pentru detoxifiere generală și slăbire

5 Noiembrie 2018 Oana Hîncu Stil de viaţă
 

Din cauza stresului și-a problemelor de zi cu zi, mulți dintre noi suntem forțați să mânăm pe fugă, de multe ori nesănătos, să dormim mai puțin sau să nu facem suficient sport. Pentru a contracara unele dintre efectele nocive ale acestui tip de stil de viață, o cură de detoxifiere generală ne poate oferi un surplus de energie, ajutând organismul să se regenereze.

Pentru a prepara acest ceai, aveți nevoie de părți egale din următoarele ingrediente, bine uscate și mărunțite grosier:

  • frunze de pătlagină
  • volbură
  • păpădie
  • ienupăr
  • păducel (fructe și frunze)
  • salvie
  • sunătoare
  • coajă de lămâie
  • coajă de portocale
  • pudră de scorțișoară.

Pentru a prepara acest ceai, puneți o linguriță de amestec într-o cană cu apă fierbinte și lăsați la infuzat timp de 10 minute. Strecurați și consumați până la 3 căni zilnic, între mese, timp de 60 de zile, după care se face pauză 14 zile. Se poate relua, la nevoie.

Acest ceai este recomandat pentru eliminarea toxinelor din organism, a acidului uric și a clorurilor, în caz de:

  • obezitate
  • retenție de apă
  • digestie deficitară
  • gută
  • nivel crescut de colesterol.

De asemenea, ceaiul are efect laxativ, diuretic, drenor la nivel hepato-biliar, detoxifiant, lipolitic, hepatoprotector, hipocolesteromiant, antioxidant și tonic general.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

De la același autor

Ultimele din categorie