De asemenea ne spunea că politeţea la monah este să spună „iertaţi" şi „să fie binecuvântat". Adică, atunci când greşeşte şi este mustrat, să nu spună o mie şi una de îndreptăţiri, ci simplu „iertaţi". Iar atunci când i se spune ceva care taie voia lui, să cedeze cu smerenie şi să spună „să fie binecuvântat".

Stareţul mai spunea:

- Început bun, sfârşit şi mai bun; început rău, sfârşit şi mai rău.

- Şi care este începutul bun, Gheronda?

- Când faceţi ascultare, când nu faceţi voia voastră, când vă faceţi canonul, când nu ascundeţi nimic de Stareţul vostru şi nu-l amărâţi cu nimic. Iată, acesta este începutul cel bun. Dar mai ales început bun înseamnă să cugetaţi ceea ce cugetă stareţul vostru. Face greşeală stareţul vostru? Faceţi şi voi. Dar voi nu veţi greşi, fiindcă ascultarea nu-l lasă pe ucenic să greşească, chiar dacă greşeşte stareţul. Ascultarea adevărată nu-l lasă pe ucenic să se piardă. Faceţi ascultare cu ochii închişi şi nu vă temeţi!

- Să fie binecuvântat!

Eu personal mi-am însuşit bine această învăţătură şi nu a fost nevoie să o aud a doua oară. „Pe Gheronda să-l odihnesc, îmi spuneam în sinea mea. Nimic altceva. Dacă îl odihnesc pe Stareţ, nu mă tem de nimic”. Acest sfat simplu, dar care ascunde în el o mare putere duhovnicească, l-am pus la suflet, l-am făcut „crezul meu” şi avuţia mea şi am spus cu hotărâre: „în această privinţă îmi voi concentra toată atenţia”. Şi într-adevăr, am căutat să-l odih­nesc pe Stareţ; pe de o parte să nu-l mâhnesc niciodată, iar pe de alta să-l odihnesc cu felul vieţuirii mele. Şi mă gândeam în sinea mea: „Dacă n-am să reuşesc asta, înseamnă că scopul meu pentru care am părăsit lumea a eşuat”. Şi am văzut aceasta în practică: când ucenicul se străduieşte să păzească cu acrivie poruncile stareţului său, îl însoţeşte binecuvântarea lui Dumnezeu, fiindcă este cu neputinţă ca ucenicul, care cu smerenie îl odihneşte pe părintele său duhovnicesc, să eşueze în viaţa duhovnicească; şi cu atât mai mult să nu câştige Împărăţia lui Dumnezeu.

Vedem la Sfântul Simeon Noul Teolog că datorită desăvâr­şitei ascultări faţă de stareţul său, a credinţei neclintite în el şi a smereniei sale, i s-a dăruit cu îmbelşugare Harul Sfântului Duh.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 232-233)