Chilia Pateriţa din Muntele Athos

 

Nu departe de drumurile circulate din Kareia, dar ascunsă de ochii trecătorilor, chilia Pateriţa este locul unde se păstrează pateriţa – bastonul de stareţ al Sfântului Sava cel Sfinţit.

Cu puţin înainte de trecerea la Domnul, Sfântul Sava cel Sfinţit a profeţit ucenicilor săi că după multă vreme va trece pe la mănăstirea lor un monah aghiorit ce va purta numele de Sava şi se va închina la mormântul Sfântului Sava, iar pateriţa va cădea de trei ori peste el. Părinţii savaiţi au primit poruncă să-i dăruiască acelui monah bastonul de stareţ al Sfântului Sava şi icoana Maicii Domnului Galaktotrofusa (care alăptează).

În veacul al VII-lea în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit a trăit marele imnograf şi apărător al sfintelor icoane Sfântul Ioan Damaschin. Ştiind de profeţia Sfântului Sava cu privire la pateriţa şi icoana Maicii Domnului Galaktotrofusa (care alăptează), cu puţin înainte de trecerea la Domnul, i-a rugat şi el pe părinţii de la Lavră să dea aceluiaşi monah şi icoana Maicii Domnului Trihirussa care-i vindecase mâna tăiată.

Profeţia Sfântului Sava şi rugămintea Sfântului Ioan Damaschin aveau să se împlinească spre sfârşitul secolului al XI-lea când Sfântul Cuvios Sava Sârbul, pe atunci monah athonit venit ca pelerin în Ţara Sfântă, a vizitat şi mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit pentru a se închina la mormântul Sfântului. În clipa în care se închina a căzut peste el pateriţa, aşa cum profeţise Sfântul. Părinţii savaiţi i-au dat în dar pateriţa Cuviosului Sava şi icoanele Maicii Domnului Galaktotrofusa şi Trihirussa (a Sfântului Ioan Damaschin).

Întors de la Locurile Sfinte, Sfântul Sava a adus cu sine sfintele daruri, pe care le-a dăruit Chiliei Schimbarea la Faţă din Kareia unde vieţuia. Din acest motiv chilia a primit numele de Pateriţa.

Mai târziu icoana Maicii Domnului Galaktotrofusa a fost mutată la chilia Tipikario din Kareia, iar icoana Maicii Domnului Trihirussa a fost dusă la mănăstirea Hilandar, unde se păstrează până astăzi.

De la același autor

Ultimele din categorie