Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici

Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici

Minunată lucrare ai arătat în Mănăstirea Lainici, Sfinte Părinte Visarion, prin postire, priveghere și rugăciune, prin iubirea de săvârșită de Dumnezeu și de semeni, făcător de minuni arătându-te. Iar, pătimind de la cei rău-credincioși cu slavă te-ai încununat în ceruri. Pentru aceasta, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Canonul

Glasul al 5-lea

Cântarea 1

Irmos: Mântuitorului Dumnezeu, Celui Ce a povăţuit pe popor prin mare cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, că S-a proslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca un înger în trup, mai presus de cuvânt te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Visarion, făcându-te icoană a iubirii dumnezeiești, prin care Dumnezeu ne cheamă la viața duhovnicească.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Milostivirea ta către noi e necuprinsă de minte, că rugăciunile noastre le asculți, Cuvioase Visarion, și toată întristarea noastră tu o risipești cu pacea care covârșește toată mintea.

Slavă...

Izvor al vindecării prin harul ce sus ești, Cuvioase Visarion, de neputințe și de boli izbăvindu-ne cu darul tău.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Luminare a căii te-ai arătat ca o Maică Preabună, călăuzindu-ne spre Împărăția cerurilor, că alta scăpare afară de tine nu știm.

Catavasie: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt voi grăi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
 

Cântarea a 3-a

Irmos: Cu Puterea Crucii Tale, Hristoase, întăreşte gândul meu, ca să laud şi să slăvesc acum Răstignirea Ta cea mântuitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

La Lavra ta din Lainici noianul de milostiviri se revarsă din belșug peste toți cei ce se închină, Părinte Visarion, sfintelor tale moaște.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cuvioase Părinte, noianul milostivirii îl reverși spre cei ce te laudă cu credință și cu dragoste curată. Dă-ne, deci, izbăvire și luminare sufletului, cu solirea ta.

Slavă...

Cuvioase Părinte Visarion, nu ne părăsi pe noi, fiii tăi, când suntem cuprinși de multe încercări, dar la sfintele tale moaște din Lainici ne închinăm și slăvim pe Dumnezeu.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Prin dumnezeiasca ta naștere, nădejde a lumii te-ai arătat Preacurată, că ai șters lacrima amară de pe fața ei. Cu smerenie cădem la icoana ta preasfântă, cerând cu pocăință iertare păcatelor și mare milă.
 

Sedealna

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Minunată lucrare ai arătat în Mănăstirea Lainici, cu făptuirea ta făcătoare de minuni, Sfinte Cuvioase Visarion, cel ce, cu sfântă râvnă ai mărturisit iubirea Preasfintei Treimi în vremuri de încercare, fără temere mărturisindu-L pe Hristos, Căruia roagă-te să aflăm și noi izbăvire de patimi.

Slavă…, Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:

Maică a lui Dumnezeu pe toți, cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate, care și după naștere te-ai arătat fecioară cu adevărat. Pe tine te avem ocrotitoare noi, păcătoșii; pe tine izbăvire în ispite te-am câștigat, singura cu totul fără prihană.
 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am înspăimântat, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Mănăstirea Lainici păzește-o de tulburările vrăjmașului, revărsând peste ucenicii tăi pacea care covârșește toată mintea. Iar pe credincioșii din Oltenia, care te laudă și se închină cinstitelor tale moaște, acoperă-i cu harul tău, ferindu-i de toată primejdia.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Podoba cuvioșilor te laudă și sihaștrilor, Cuvioase Visarion, de mângâierea Duhului Sfânt învrednicește-i pe toți cei ce se ating de sfintele tale moaște.

Slavă…

Răutatea și vrăjbă, Sfinte Părinte Visarion, alungă-le de la noi, revărsând din icoana ta liniștea cea mai presus de minte.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Pe toți creștinii care te laudă și se închină preacuratului tău chip acoperă-i cu harul tău, Născătoare de Dumnezeu, păzindu-i de toată primejdia.
 

Cântarea a 5-a

Irmos: Dis-de-dimineaţă strigăm Ţie, Doamne, izbăveşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine, pe altul nu ştim. 

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Curăție și luminare dă-ne nouă astăzi, fiilor tăi, și împărtășire de har, ca să lăudăm sfânta pomenirea ta, rugătorule pentru mântuirea noastră.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Între pământ și cer punte făcându-te, Părinte Visarion, mângâiere reverși de sus peste noi, fiii și fiicele tale, care ne închinăm cu credință chipului tău îndumnezeit.

Slavă…

Dumnezeiască putere se revarsă din sfintele tale moaște și ne apără pe noi, cei păcătoși, de tot răul, ca, întru dragostea ta întăriți fiind, să ne învednicim de Împărăția cea de sus.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Din Preacurata Fecioară întrupându-Te, ai luminat, Hristoase Mântuitorule, firea cea căzută, trezind-o la viață ca pe fiul cel risipitor, și la Părintele ceresc ai adus-o, în haină de nuntă îmbrăcând-o.
 

Cântarea a 6-a

Irmos: Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel mai de jos şi nu este izbăvitor; socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi Tărie şi Îndreptare. 

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întunecatele gânduri risipește-le cu mijlocirea ta, Sfinte Cuvioase Părinte Visarion, ca să scăpăm de bântuiala deznădejdii, a trândăviei, a neștiinței și a uitării.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întinarea noastră curățește-o, Sfinte Părinte, prin rugăciu¬nile tale către Dumnezeu, ca să cinstim pomenirea ta, ajutătorule al monahilor și al credincioșilor.

Slavă…

De bucuria cea veșnică fă-ne părtași pe noi, cei ce te cinstim și ne plecăm cu smerenie înaintea sfintelor tale moaște, ca să dobândim pace și mare milă.

Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu:

Cu milostivire caută spre noi, Preacurată Fecioară și Maică, pe Fiul tău rugându-L să ne scape din mrejele diavolești și să ne ridice din căderile în păcate, ca să aflăm mântuire și har.
 

Condac

Glasul al 8-lea

Podobie: Apărătoare Doamnă…

Pe pătimitorul pentru iubirea lui Dumnezeu, pe învățătorul rugăciunii celei curate, pe Cuviosul stareț Visarion de la Lainici, cel ce împreună tuturor daruri din milostivire, să-l lăudăm, strigându-i din inimă: Bucură-te, Sfinte Părinte Visarion, lauda monahilor și podoaba mărturisitorilor!

 

Icos

Pe tine, cel ce ai fost vas sfințit al Sfântului Duh, care cu blândețe pe toți cei ce veneau la tine i-ai zidit în ascultarea de Dumnezeu cea mântuitoare, care te-ai făcut jertfă vie pentru dragostea lui Hristos, Sfinte Cuvioase Visarion, cine poate să te laude după vrednicie? Căci cu tăria duhului ai învins suferința și amenințările cu moartea și te-ai arătat liber de frica înrobitoare. Deci, întărindu-te în bunătatea lui Dumnezeu, ai avut mare nădejde în ajutorul Lui nebiruit. Roagă-te pentru noi, din sălașurile cerești, slujitorule al Tainelor lui Dumnezeu, să aflăm izbăvire de patimi, mângâiere în necazuri și în nevoi, vindecare de boli și dumnezeiască luminare, ca să ne împărtășim cu Mântuitorul Hristos, mai adevărat, în viața veșnică și ție să strigăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Visarion, lauda monahilor și podoaba mărturisitorilor!

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Cuptorul cel cu foc, oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu Dumnezeiasca poruncă, pe caldei arzând şi răcorind pe credincioşi, care cântau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pământul cel însetat de slava dumnezeiască l-ai rouat cu nevoințele tale, Sfinte Visarion, de care noi ne împărtășim, gustând din viața cea nestricăcioasă.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe noi, cei încercați de multe ispite, cu milostivirea ta izbăvește-ne, și pe cei ce vin în biserica Domnului Hristos și se închină sfintelor tale moaște, izbăvește-i din toată primejdia.

Slavă...

Sfinte Cuvioase Visarion, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, că la locul nepătimirii ai fost înălțat, și toată răutatea o alungi de la cei ce se închină cu credință și cu dragoste icoanei tale.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Pururea te lăudăm pe tine, Preacurată Fecioară, că ne ești bună mijlocitoare la Fiul tău și Dumnezeul nostru, și la icoana ta ne închinăm, mărindu-te pe tine.
 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Cel ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, Fiul şi Dumnezeu, şi în anii cei mai de pe urmă din Fecioara Maică S-a întrupat, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pomenirea ta s-a arătat pe marea vieții, Sfinte Visarion, far luminos prin care îndreptare aflăm și scăpare de cumplitele boli și de necazuri.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luptător neobosit în primejdii te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Visarion, și biruitor ai ajuns în ceruri, unde te veselești cu toți sfinții și te rogi pentru noi.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Veghează asupra noastră, Sfinte Visarion, ca să primim mângâierea Sfântului Duh și înfierea dumnezeiască și să cântăm: Binecuvântat ești, Dumnezeul Părinților noștri!

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Folositoare bună noi ne punem în tine, ceea ce pe Mântuitorul L-ai născut fără sămânță. Binecuvântează, Stăpână, pe cei ce te măresc cu laude, cântând: Binecuvântat ești, Dumnezeul Părinților noștri!

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe tine, Maica lui Dumnezeu, ceea ce mai presus de minte  şi de cuvânt ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii cu un gând te mărim.   

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Comoara noastră ești, Sfinte Părinte Visarion, și mărgăritar ascuns în țarina Mănăstirii Lainici. Pentru aceasta, Celui ce te-a slăvit Îi cântăm cu mulțumire: Binecuvântat ești, Dumnezeul Părinților noștri!

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De neputințele sufletești și de bolile trupești ne izbăvește pe noi, Sfinte Cuvioase, cei ce ne închinăm cu credință la icoana ta cea sfântă, că tu ai fost ales de Dumnezeu să ne fii ocrotitor preabun.

Slavă...

Știindu-te pe tine, Părinte Visarion, mare rugător către Domnul pentru acest neam și pământ românesc, te rugăm noi, nevrednicii, ajută-ne să fim și moștenitori ai Împărăției cerești.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Cine nu te va ferici pe tine, Preasfântă Fecioară, dumnezeiască Mireasă? Că tu, ca un rai însuflețit, ai purtat pe Cel ce este Pomul Vieții cel dătător de nemurire.

Canoanele lunii Martie

Calendar ortodox
26 Martie