Arhimandritul Dometie Trihenea, de la Chilia „Sfântul Ipatie” din Muntele Athos (1909–1986)

Acest preacuvios părinte era de loc din comuna Tilişca (Sibiu), născut din părinţi binecredincioşi, vestiţi crescători de oi. Fiind dăruit de mama sa lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, în anul 1922, când avea numai 13 ani, s-a dus împreună cu alt tânăr în Muntele Athos şi s-au aşezat la chilia românească „Sfântul Ipatie”.

Râvna fierbinte pentru Hristos şi buna rânduială athonită de aici, cu părinţi români foarte nevoitori, l-au îndemnat pe tânărul Dumitru să rămână definitiv în Sfântul Munte. Nu după mult timp, a deprins rânduiala sfintelor slujbe, muzica psaltică, tăierea voii şi celelalte fapte bune, plăcute lui Hristos.

Răposând bătrânii de la chilia „Sfântul Ipatie”, monahul Dometie a fost hirotonit preot în anul 1937, apoi a fost numit superior la această chilie, continuând aceeaşi bună rânduială şi nevoinţă a înaintaşilor săi.

În anul 1965 este făcut arhimandrit şi numit stareţ al Mănăstirii Zografu, zidită de Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe care a povăţuit-o aproape 10 ani, contribuind mult la înnoirea ei.

Retrăgându-se iarăşi la chilia Sfântul Ipatie, Arhimandritul Dometie s-a nevoit încă 10 ani în rugăciune şi osteneală. Apoi, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Domnului, şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, în anul 1986.

Povestea Părintele Dometie:

– Acum 60 de ani se nevoiau în Muntele Athos 700 de călugări români. Astăzi, abia mai vieţuiesc în Athos 60–70 de călugări, din care o bună parte sunt bătrâni.

Iarăşi zicea:

– Deşi aici în Muntele Athos n-am avut o mănăstire a noastră în care să se laude Dumnezeu în grai românesc, totuşi călugării români sunt consideraţi pe drept cuvânt dintre cei mai evlavioşi, mai smeriţi şi iubitori de linişte şi nevoinţă. Iată câţiva dintre monahii români athoniţi îmbunătăţiţi: Ieroschimonahul Nifon Ionescu, ctitorul Schitului Românesc Prodromu (†1901); Schimonahul Nectarie Creţu (†1898), cel mai mare protopsalt atonit din secolul trecut, numit şi „privighetoarea Athosului” sau „al doilea Cucuzel”; Cuviosul Avxentie (sec. XIX), mare sihastru sub vârful Atonului, şi monahul Vitalie (†1945).

Dintre duhovnicii români athoniţi, amintesc pe Ieromonahii Gherasim Sperchez, Ilie Vulpe, Antipa Dinescu, Macarie Untan şi alţii. Iar dintre călugării români mai sporiţi, amintesc doar pe: Ignatie de la Schitul Iviru; Isaia şi Teofilact de la Cherasa; Ghenadie de la chilia Vigla – Prodromu; Visarion şi Gherasim de la „Sfântul Ipatie”; Ilarion de la Calimiţa; Arsenie de la Xeropotamu şi alţii.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 693-694)