Zice Domnul nostru Iisus Hristos: „Întru aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, de veţi avea dragoste între voi” (Ioan 13, 35). De dragoste şi de frica lui Dumnezeu este nevoie mai întâi, prin care oricine se îndepărtează de la rău.

Despre Schitul Românesc Prodromu, spunea:

– Schitul Prodromu are nevoie mai întâi de unitate duhovnicească, în simplitate şi dragoste de obşte. Apoi, să ţină bună rânduială cu Sfânta Lavră de care depinde şi să nu facă monahii între ei regionalism, care-i mai rău decât eresul.

Călugării şi mănăstirile să caute cu scumpătate şi evlavie trecutul luminos al înaintaşilor noştri, Vieţile Sfinţilor şi cuvintele de învăţătură ale părinţilor, vetrele mănăstirilor şi schiturilor noastre, şi este de ajuns. Nu avem decât o singură cale de urmat: să mergem pe urmele lui Hristos şi să trăim Evanghelia lui Hristos! Să mângâiem poporul lui Dumnezeu şi să fim tuturor făclie aprinsă în sfeşnic. Altfel, nu ne putem mântui nici pe noi, nici pe alţii. „Prin tine vine mântuirea, Israele, şi prin tine, pieirea!”.

Fiilor săi duhovniceşti le spunea:

– Vă amintesc cântarea ce se cântă în biserică: „Iubiţi pe Dumnezeu şi va fi viu sufletul vostru; nimic să nu cinstiţi mai mult decât dragostea Lui...”.

Altor ucenici le spunea:

– Împlinirea poruncilor dumnezeieşti, mărturisirea curată a tuturor păcatelor sub epitrahilul duhovnicului, fără nici un gând ascuns în inimă, şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, cu lacrimi umile, sigilează rugăciunea primită la Cer.

Miluieşte-ne pe noi, Stăpâne, Dumnezeul tuturor, şi cercetează-ne! Ridică mâna Ta peste neamurile străine, ca să vadă puterea Ta (Isus Sirah 36, 3). Binecuvântează, Doamne, Ţara Românească, ziditoare cam peste tot de biserici şi ctitorii mănăstireşti, cu veşmântul arhieriei şi preoţiei, prin bunătatea şi măreţia Ta. Pe călugări îi îmbracă în hlamida smereniei, prin care ei vor trece toate cursele cele rele ale vrăjmaşului, iar pe binecredincioşii creştini îmbracă-i în bucuria mântuirii! „Şi de vor fi păcatele voastre ca roşeala, ca zăpada le voi albi; şi de vor fi ca păcura, ca lâna albă le voi face. Şi de veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca” (Isaia 1, 18-19).

La urmă, a zis:

– O, popor binecredincios! Nu ştiu ce să admir întru tine! Iubirea de Dumnezeu, râvna pentru biserică, îndurarea, dărnicia, evlavia sau iubirea de străini? Căci cu acestea am îmblânzit hoardele năvălitoare ale popoarelor păgâne, care râvneau la bunurile ţării noastre. De aceea, cred că nu există sub soare alt popor mai milostiv şi răbdător decât poporul român.

Şi acum, iubiţilor, de binevoiţi, primiţi de la mine aceste cuvinte ca pe nişte smaralde şi rubinuri, iar pe ale mele răutăţi binevoiţi a le considera ca pe nişte bunătăţi, că numai aşa ne putem mântui noi toţi. Amin.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 695-696)