Ieroschimonahul Paisie Olaru – Cum să împlinim porunca dragostei?

Să socotim pe aproapele nostru mai bun decât noi; să-i cerem sfat, în loc să-i dăm noi, iar lipsurile lui să i le completăm cu dragostea noastră. Spun bătrânii că foamea este cel mai bun bucătar, iar sărăcia cel mai bun gospodar. Tot aşa şi cu mântuirea sufletului nostru. Râvna, rugăciunea şi smerenia ajută cel mai mult pe calea mântuirii.

Altădată l-au întrebat părinţii ce cărţi sfinte recomandă pentru călugări şi mireni.

– Eu m-am folosit cel mai mult de Vieţile Sfinţilor, de pilda vieţii lor. Dar de mare folos sunt şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi, mai ales, Sfânta Scriptură. Toate sunt de folos la timpul lor.

Aceiaşi l-au întrebat şi despre cugetarea morţii şi Judecata de Apoi.

– Vai de acel om care va cădea în mâinile Dumnezeului celui viu! De la o închisoare te mai scoate un avocat. Dar când se va umple cupa mâniei lui Dumnezeu, unde ne vom ascunde de la faţa Lui? Să ne aducem mereu aminte de păcatele noastre şi de ceasul judecăţii viitoare şi în veac nu vom mai greşi.

Şi iarăşi au zis: cum să ne purtăm cu aproapele nostru, ca să împlinim porunca dragostei?

– Să socotim pe aproapele nostru mai bun decât noi; să-i cerem sfat, în loc să-i dăm noi, iar lipsurile lui să i le completăm cu dragostea noastră. Faceţi aceasta şi vă mântuiţi!

Altădată, a spus ucenicilor săi:

– Iată ce, părinţilor. Fiecare îşi pregăteşte mâncarea după gustul şi placul său. Dacă i se pare prea dulce, o mai acreşte; dacă i se pare nesărată, îi mai pune puţină sare şi verdeţuri şi o face cum îi place; şi dacă îi place lui, place la toţi. Eu aşa cred. Tot aşa se întâmplă şi cu viaţa noastră duhovnicească. Fiecare dintre noi îşi pregăteşte mântuirea cum crede el, cum voieşte şi cum poate, după râvna şi harul pe care i le-au dat Dumnezeu. Spun bătrânii că foamea este cel mai bun bucătar, iar sărăcia cel mai bun gospodar. Tot aşa şi cu mântuirea sufletului nostru. Râvna, rugăciunea şi smerenia ajută cel mai mult pe calea mântuirii.

Într-o zi, admirând bătrânul frumuseţile munţilor şi ale codrilor singuratici de la Sihla, a zis către ucenicii săi, suspinând din inimă:

– Tare mă tem să nu rămânem numai cu raiul acesta de aici şi să-l pierdem pe celălalt, din pricina lenevirii noastre!

În altă zi, slujind bătrânul la Vecernie, fiind singur în sfântul altar şi auzind citindu-se despre Judecata de Apoi, a oftat adânc şi a zis în taină:

– Vai! Vai! Vai! Ce înfricoşată va fi Judecata lui Dumnezeu cea de pe urmă! Şi a început a plânge...

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 705)

De la același autor

Ultimele din categorie