Protosinghelul Vichentie Mălău – stareţul nevoitor, mereu senin și milostiv

De vedea vreun părinte sau frate trist şi abătut, îndată îl întreba cu blândeţe: „De ce eşti supărat, mata, frate? Ai nevoie de ceva?”. Apoi lăsa slujba, chema pe frate la chilia lui şi îi dădea un cuvânt de mângâiere, o carte bună, bani pentru haine, ceva de mâncare sau din darurile aduse de la biserică, apoi îl libera cu pace. Însă vin nu dădea nimănui la chilie, ca să nu-l ducă în ispită.

Spunea iarăşi ucenicul lui că, de vedea vreun părinte sau frate trist şi abătut, îndată îl întreba cu blândeţe:

- De ce eşti supărat, mata, frate? Ai nevoie de ceva? 

Apoi lăsa slujba, chema pe frate la chilia lui şi îi dădea un cuvânt de mângâiere, o carte bună, bani pentru haine, ceva de mâncare sau din darurile aduse de la biserică şi îl libera cu pace. Însă vin nu dădea nimănui la chilie, ca să nu-l ducă în ispită.

Odată s-a dus ucenicul la adunat fân pe munte. În urmă, părintele Vichentie i-a făcut curăţenie în chilie, a spălat duşumeaua, a scuturat praful, a văruit soba şi i-a aprins candela. Seara, când s-a întors fratele de la ascultare, i-a zis părintele: 

– Uite, aşa trebuie să fie chilia unui călugăr. Simplă şi curată ca o biserică!

Altădată, a zis ucenicul către părintele său duhovnicesc: 

– Preacuvioase, fă-ţi şi sfinţia ta o haină mai bună, că eşti stareţ şi te vede lumea! 

– Nu merit! Nu merit alta, frate Gheorghe! De m-aş izbăvi în aceasta de păcate!

Spunea ucenicul despre stareţul său: 

– Părintele Vichentie era foarte nevoitor. De multe ori umbla vara desculţ sau cu picioarele goale în bocanci. La chilie avea numai o singură haină bună, pe care o lua la biserică. Celelalte haine erau vechi şi cârpite, dar totdeauna curate.

Spunea încă ucenicul şi acestea: 

– N-am văzut în chilia părintelui Vichentie nici pat, nici pernă, nici învelitoare, nici haine de prisos, decât numai câteva cărţi, o masă, candela aprinsă, crucea şi epitrahirul cu care spovedea. Nu ştiu unde şi cum dormea, nici cum se ruga în chilie, dar întotdeauna îl găseam treaz şi senin la faţă.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 561-562)

De la același autor

Ultimele din categorie